Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzEchipe mixte de control ale Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) Regiunea Sus-Muntenia Ploiești, au întreprins o serie de acțiuni de verificare într-o zonă extrem de solicitată de consumatori – Dedulești, județul Argeș, potrivit unui .
Controalele de pe Dealul Negru au făcut parte dintr-o campanie amplă, derulată în regiune, care a marcat Ziua Siguranței Alimentare – sărbătorită pe 7 iunie.
Echipele de comisari din județele componente ale Regiunii Sud-Muntenia au fost coordonate, pe teren, de– Claudiu Dolot, președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, director general ANPC și Cristian Grozavu, comisar regional CRPC Ploiești.
Au fost controlați 5 operatori economici, care își desfășurau activitatea la popasul de la Dedulești – cunoscuți publicului larg pentru celebrii mici aflați la vânzare în această zonă -, la 4 dintre aceștia oprindu-se temporar prestarea serviciului de alimentație publică.
În urma verificărilor, au fost aplicate 5 amenzi contravenționale, în valoare de 93.000 lei și au fost oprite definitiv de la comercializare 78 kg de produse alimentare, în valoare de 2.360 lei.
Principalele abateri constatate de comisari au fost:
Echipele mixte ale CRPC Ploiești continuă acțiunile de control și supraveghere a pieței în regiune și în zilele următoare.
ANPC îi asigură încă o dată pe toți consumatorii că veghează cu atenție la modul în care operatorii economici le respectă drepturile stabilite prin lege, manifestând toleranță zero față de practicile comerciale care pot pune în pericol sănătatea sau poate chiar viața consumatorilor, în timpul actului comercial.
Lidera Camerei Comunelor, Lucy Powell, a fost destituită vineri de premierul britanic Keir Starmer, în…
Populistul britanic Nigel Farage, promotor al Brexitului şi prieten al preşedintelui american Donald Trump, a…
Autorităţile americane au arestat 475 de muncitori de la o fabrică a concernului auto sud-coreean…
Comisia Europeană a aplicat vineri gigantului american Google o amendă de 2,95 miliarde de euro…
Consiliul de administraţie al companiei Tesla a propus vineri un pachet salarial pentru directorul său…
Guvernul polonez va prelungi plafonarea prețurilor la energie electrică până în trimestrul al patrulea, a…
This website uses cookies.
Read More