Protectia Consumatorului

ANPC: Produsele alimentare care conţin specii de insecte autorizate ca alimente noi vor fi prezentate în magazine în standuri separate, cu panouri de informare clare – proiect

Produsele alimentare care conţin specii de insecte autorizate ca alimente noi vor fi prezentate în magazine în standuri separate, delimitate de cele cu produse clasice, lângă care trebuie să se găsească panouri de informare, prevede un proiect de ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Potrivit unui proiect de ordin al preşedintelui ANPC, publicat pe site-ul instituţiei, documentul stabileşte modalităţile de informare a consumatorilor cu privire la informaţiile privind produsele alimentare care sunt/conţin specii de orice insecte autorizate a fi introduse pe piaţă ca alimente noi, respectiv vierme galben de făină, lăcustă călătoare, greier de casă şi larve ale gândacului de făină, precum şi orice alte specii de insecte cuprinse în lista cu alimente noi.

”Produsele alimentare care sunt/conţin specii de insecte autorizate a fi introduse pe piaţă ca alimente noi vor fi prezentate în suprafeţele de vânzare într-un stand separat, delimitat de standurile ce conţin produsele consacrate care nu sunt/nu conţin specii de insecte autorizate a fi introduse pe piaţă ca alimente noi”, se arată în proiect.

Totodată, operatorii vor fi obligaţi să afişeze, la loc vizibil, lângă standul separat, informaţia că produsele alimentare sunt/conţin specii de insecte.

De asemenea, ”indicarea informaţiilor privind produsul finit/mâncării furnizat/e de unităţile de restauraţie colective care sunt/conţin specii de insecte autorizate a fi introduse pe piaţă ca alimente noi se face astfel încât informaţiile să fie disponibile şi accesibile direct la locul de desfacere/oferire a acestui/acestei produs/mâncări sau, în cazul comercializării la distanţă, înainte de finalizarea comenzii”, mai scrie în document.

Proiectul de ordin privind obligaţia operatorilor economici de a asigura consumatorilor informaţii clare şi complete cu privire la produsele alimentare ce conţin specii de orice insecteautorizate a fi introduse pe piaţă ca alimente noi este supus consultării publice, propunerile şi observaţiile putând fi trimise în perioada 15-27 februarie, la adresa : cabinet@anpc.ro

Recent, Paul Anghel, şeful Direcţiei Generale Control şi Supraveghere Piaţa şi Armonizare Europeană a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), întreba consumatorii, într-o postare pe Facebook, dacă produsele care conţin proteine obţinute din greieri, larve ale gândacului de făină, vierme de galben de făină şi lăcuste, aprobate de Comisia Europeană, ar trebui etichetate în mod clar şi vândute doar pe rafturi special alocate.

 

Articole recente

Nazare: Interesul american se concentrează asupra unor domenii strategice: infrastructură, energie, tehnologie, sănătate

Investitorii americani sunt interesaţi de domenii strategice precum infrastructură, energie, tehnologie şi sănătate, a anunţat…

29 de minute ago

Ce vede evaluatorul atunci când toți ceilalți văd doar prețul? (opinie Laurențiu Stan)

Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…

o oră ago

Regatul Unit şi SUA vor semna un acord nuclear în timpul vizitei lui Trump la Londra

Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul…

2 ore ago

Lecție de economie ascunsă în factura pentru energie electrică

De fiecare dată când deschizi factura de energie, apare aceeași întrebare: de ce prețul energiei…

2 ore ago

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More