Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzAutoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) supraveghează piața de materiale de protecție încă de la începutul stării de urgență și de alertă cauzate de pandemia cu Covid-19.
Astfel, doar în ultima săptămână, au fost controlaţi 504 operatori economici, la nivelul întregii țări, constatându-se abateri la 275 dintre aceştia.
Au fost verificate măști în valoare de 3,65 milioane de lei, constatându-se abateri la echipamente individuale de protecție (EIP), în valoare de 2,1 milioane de lei, (aproximativ 58%).
Ca urmare a neregulilor constatate, comisarii ANPC au dispus aplicarea de 382 sancţiuni din care 114 avertismente şi 268 amenzi contravenţionale, în valoare de 1,75 milioane de lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor. La acestea s-au adăugat măsuri complementare, constând în:
În cursul acţiunilor de control s-au constatat o serie de abateri dintre care menționăm:
În cadrul acțiunilor de control s-au avut în vedere și notificarile RAPEX ale statelor membre cu privire la măști. În acest context, au fost găsite la comercializare produse notificate prin sistemul RAPEX, acestea fiind oprite definitiv de la comercializare.
Din cauza numărului mare de măști existente pe piață, verificările în acest domeniu continuă, la nivelul întregii țări, până la încheierea stării de alertă.
ANPC îi asigură pe consumatori că supraveghează atent piața pentru a verifica modul în care operatorii economici le respect drepturile, în timpul actului comercial.
Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…
Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…
Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…
Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…
Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…
Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…
This website uses cookies.
Read More