Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor va pregăti actul normativ de transpunere a Directivei Omnibus în dreptul național, care va cuprinde o serie de măsuri ce vor garanta standarde mai ridicate de protecție pentru consumatorii români împotriva practicilor comerciale incorecte, atunci când aceștia optează să achiziționeze produse sau servicii on-line.
Termenul de transpunere a noului pachet legislativ este 28 noiembrie 2021, urmând ca noile dispoziții să intre în vigoare începând de la 28 mai 2022.
În data de 7 ianuarie 2020 a intrat in vigoare Directiva (UE) 2019/2161 (denumită Directiva Omnibus) a Parlamentului European şi a Consiliului referitoare la o asigurare mai bună a respectării normelor Uniunii în materie de protecție a consumatorilor și modernizarea normelor anterioare.
Nouă Directivă europeană în domeniul protecției consumatorului va aduce, printre altele, ceva ce, la nivel național, nu s-a reușit, este vorba de amenzi care să determine companiile să nu mai înșele consumatorii, ne-au declarat oficialii Credere, după ce ieri au intrat în vigoare noile norme UE privind protecția consumatorilor, ca parte a „Noilor avantaje pentru consumatori”.
Acestea vizează o mai bună aplicare și modernizare a normelor actuale ale UE privind protecția consumatorilor, în conformitate cu evoluțiile digitale.
Didier Reynders, comisarul european pentru justiție, a adăugat: „Astăzi transmitem un avertisment puternic comercianților cu privire la faptul că ar trebui să respecte normele, nu să le ocolească. Încălcarea la scară largă a normelor UE privind protecția consumatorilor poate însemna, pentru o companie, o amendă de 4 % din cifra de afaceri anuală. Aceasta va fi o sancțiune suficient de descurajatoare și eficace pentru a preveni fraudele comercianților necinstiți. Salut această nouă legislație, deoarece stabilește standarde cu adevărat europene de protecție a consumatorilor.”