Energie

ANRE propune ca perioada de facturare să fie lunară pentru clienţii casnici

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie a publicat un proiect de Regulament de furnizare a energiei electrice la clienţii finali care prevede o perioadă de facturare lunară pentru clienţi casnici şi pentru cei preluaţi de către furnizorul de ultimă instanţă.

Alte prevederi care sunt stabilite prin acest regulament vizează formula de calcul al preţului de furnizare a energiei electrice, cu defalcarea componentelor, iar în cazul clienţilor vulnerabili, eşalonarea la plată a facturii, la cererea acestora, pe o perioadă de minimum 3 luni sau convenită de părţi.

Proiectul de Regulament propune, de asemenea, introducerea noţiunii de client activ cu detalierea drepturilor, obligaţiilor, modului de certificare şi de vânzare a energiei electrice produse, regulilor de comercializare a energiei electrice pentru aceşti clienţi.

Potrivit documentului citat, în cazul în care furnizorul emite factura pentru o perioadă de facturare mai mare decât cea prevăzută în contract sau stabilită conform reglementărilor în vigoare, acesta, la cererea clientului, este obligat să eşaloneze la plată sumele datorate de clientul final, pe o perioadă cel puţin egală cu perioada de facturare pentru care a fost emisă factura.

Proiectul prevede şi actualizarea elementelor obligatorii care trebuie conţinute într-un contract de furnizare încheiat de un furnizor cu un client final, introducerea şi actualizarea conţinutului minim al tuturor facturilor de energie electrică, respectiv informaţiile obligatorii a fi incluse de furnizori în acestea precum şi detalierea şi actualizarea modalităţilor de soluţionare de către furnizor a plângerilor privind facturarea.

“Clientul nu este obligat să achite factura pentru care a înaintat o plângere furnizorului până la soluţionarea plângerii, iar furnizorul este obligat să analizeze plângerea clientului referitoare la factura emisă indiferent dacă factura a fost sau nu achitată şi să transmită acestuia rezultatul analizei efectuate, în termenele prevăzute în Standardul de performanţă pentru activitatea de furnizare a energiei electrice, în vigoare”, subliniază ANRE.

Potrivit Autorităţii, proiectul de Ordin pentru aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la clienţii finali (Proiect de Regulament), supus consultării publice, stabileşte cadrul de reglementare pentru desfăşurarea activităţii de furnizare a energiei electrice la locurile de consum ale clienţilor finali. Prevederile regulamentului se aplică atât clienţilor finali, cât şi furnizorilor de energie electrică, operatorilor de distribuţie a energiei electrice şi operatorului de transport şi de sistem.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

7 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

7 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

8 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

8 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

9 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More