Update articol:

ANRE vrea să majoreze cu 2% rata de rentabilitate a distribuitorilor şi transportatorilor de energie şi gaze care atrag bani UE

anre

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei propune acordarea unui stimulent de 2% peste rata reglementată a rentabilităţii pentru operatorii de distribuţie şi transport de electricitate şi gaze naturale care accesează fonduri europene pentru dezvoltarea reţelei, potrivit notei de prezentare a unui proiect de ordin, postat pe site-ul autorităţii.

“În vederea stimulării realizării de investiţii în cadrul unor proiecte în care au fost atrase şi fonduri europene nerambursabile, se propune acordarea unui stimulent de 2% peste rata reglementată a rentabilităţii, dacă investiţiile din această categorie au fost realizate şi puse în funcţiune de operatori după data intrării în vigoare a prezentului ordin”, se arată în documentul menţionat, potrivit Agerpres.

De asemenea, ANRE propune modificarea şi completarea unor metodologii de stabilire a tarifelor reglementate pentru serviciile de reţea în domeniul energiei.

Aceasta “în sensul reincluderii în tarifele reglementate a costurilor asociate redevenţelor pentru concesionarea bunurilor aflate în proprietatea publică a statului şi redevenţelor prevăzute în contractele de concesionare a serviciului de transport şi de distribuţie a energiei electrice şi a gazelor naturale şi/sau a bunurilor aferente aflate în proprietatea publică a statului sau a unei unităţi administrativ-teritoriale, începând cu data intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 244/2020”.

ANRE aşteaptă propuneri şi observaţii timp de 10 zile.

BVB | Știri BVB
ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (23/02/2026)

Demersuri privind vanzarea masinilor de injectie mase plastice

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (23/02/2026)

Materiale info investitori - Document cu informatii esentiale

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (23/02/2026)

Revizuirea reglementarilor interne privind evaluarea activelor financiare

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (23/02/2026)

Anunt privind AGA din 26/27 februarie 2026