Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: alitalia.com
Grevele la nivel naţional din traficul aerian au provocat sâmbătă anularea a aproape 1.000 de zboruri, informează agenţia italiană ANSA duminică, preluată de DPA.
Potrivit sindicatelor care au organizat grevele, aproape 100% dintre angajaţii aşteptaţi să participe au luat parte la grevă, relatează ANSA, conform Agerpres.
Grevele au dus la oprirea lucrului de către personalul de la sol care este responsabil, între altele, de gestionarea bagajelor şi de serviciul de check-in.
Numai în aeroporturile din Roma, Milano, Napoli şi Veneţia au fost anulate sute de zboruri, afectând circa 250.000 de pasageri.
Asociaţia pentru protecţia consumatorilor Codacons crede că pagubele provocate de anulări şi întârzieri sunt de milioane de euro, mai notează ANSA.
Pe lângă personalul de la sol, s-au aflat în grevă şi piloţii Malta Air, care se ocupă în Italia de zborurile Ryanair, şi piloţii şi însoţitorii de zbor ai companiei low cost Vueling.
Aceasta a fost a doua problemă majoră în Italia într-o săptămână, după ce o grevă feroviară a provocat joi dificultăţi semnificative în transportul public.
Aceste greve au loc în timpul vârfului sezonului de călătorii şi al unui val de căldură cu temperaturi record.
Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…
România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…
Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…
Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…
Restricţiile de circulaţie impuse pe Splaiul Independenţei pentru realizarea lucrărilor la planşeul Unirii sunt ridicate…
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…
This website uses cookies.
Read More