Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzBanca Transilvania a aprobat până acum peste 7.000 de credite, în programul IMM Invest, care aduc în economie peste 2,5 miliarde lei şi prin care sunt susţinute peste 70.000 de locuri de muncă în toate judeţele ţării, potrivit unui comunicat. Aproape 60% dintre aceste finanţări au mers către microcompanii, pentru care IMM Invest este o măsură binevenită pentru continuarea activităţii, aşa încât economia să se poată baza în viitor pe ele.
Microcompaniile creditate de BT prin IMM Invest sunt considerate acele afaceri care înregistrează o cifră de afaceri de până la 500.000 de lei. Acestea au fost profitabile în 2019 – au avut cel putin profit operaţional – şi au acum o perspectivă de afacere mult mai stabilă. Accesul la creditele din program a fost facilitat de cerinţele minime de garantare, practic s-a cerut garanţia statului şi, dacă a fost vorba de un credit de investiţii, de ipotecă/gaj pe bunurile achiziţionate în cadrul respectivului proiect.
O treime din companiile creditate de BT au primit pentru prima dată finanţare de la Banca Transilvania. Prin urmare, IMM Invest înseamnă pentru bancă şi peste 1.500 de clienţi noi creditaţi. Programul a contribuit la planul BT de a a continua să susţină un număr cât mai mare de companii mici.
“Am discutat mult despre numărul mare de solicitări şi despre cum să ne organizăm. Ideea noastră principală a fost de susţinere a unui număr cât mai mare de firme mici şi ne-am asigurat că cerinţele noastre sunt rezonabile pentru acestea. Accesul la finanţare sau starea de bine a firmelor mici sau tinere este un fir roşu la BT de mulţi ani. Sigur că am acordat în egală măsura atenţie afacerilor consacrate, însă a fost limpede că va fi nevoie de un efort mare. Munceşti mai mult pentru un număr mare de credite mici. Însă, dacă ar trebui să o luăm de la capăt, am proceda la fel” – declară Tiberiu Moisă, Director General Adjunct MidCorporate & IMM, Banca Transilvania.
În cele patru luni de la începerea programului IMM Invest, Banca Transilvania a alocat peste 70% din suma de 3,48 miliarde de lei alocată de Guvern. Principalele domenii de activitate finanţate de bancă prin IMM Invest sunt: comerţ, transporturi şi construcţii. Chiar dacă mare parte plafonului alocat în cadrul programului este utilizat sau în curs de utilizare, BT va continua consilierea clienţilor pentru a accesa cele mai potrivite soluţii de finantare prin IMM Invest.
Operatorul bursier european Euronext a depus o ofertă voluntară pentru achiziţionarea tuturor acţiunilor Bursei din…
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) informează publicul cu privire la apariția unui cont fals de…
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, în cadrul unei vizite efectuate…
Trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a început joi o vizită în…
Guvernul a corelat joi, prin hotărâre, dispozițiile normelor metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea…
Numirile făcute în consiliile de administraţie ale companiilor de stat sunt provizorii, niciuna pe indemnizaţie…
This website uses cookies.
Read More