Update articol:

Arabia Saudită respinge din nou cererea ţărilor occidentale de a creşte producţia de petrol

Arabia Saudita https://pixabay.com/

Guvernul saudit a insistat marţi asupra angajamentului său faţă de acordul OPEC+ pentru o creştere graduală, dar limitată, a producţiei de petrol, manifestându-şi din nou opoziţia faţă de o sporire mai rapidă a producţiei care să frâneze creşterea continuă a preţului barilului de petrol după invazia Rusiei în Ucraina, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

”Consiliul de Miniştri (saudit) a subliniat importanţa rolului esenţial al acordului OPEC+ pentru echilibrul şi stabilitate pieţelor petroliere”, a transmis guvernul saudit, după o şedinţă prezidată de regele Salman bin Abdulaziz Al Saud.

Arabia Saudită, cel mai mare exportator mondial de petrol, şi-a reafirmat astfel opoziţia în faţa presiunilor internaţionale, în special ale SUA, Marii Britanii şi Uniunii Europene, pentru a spori producţia în vederea temperării creşterii preţului petrolului, cotaţia petrolului Brent fiind marţi de 114,5 dolari barilul, conform Bloomberg.

Premierul britanic Boris Johnson a efectuat săptămâna trecută o vizită la Riad, fără a reuşi să convingă Arabia Saudită să-şi sporească producţia de petrol sau să acţioneze pentru o creştere mai substanţială a acesteia în cadrul OPEC+.

Această organizaţie, formată din ţările Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi alţi zece producători, inclusiv Rusia, au încheiat în iulie 2021 un acord ce prevede creşterea treptată a producţiei de petrol cu 400.000 de barili pe lună.

Statele Unite au impus un embargou asupra petrolului rusesc după invadarea Ucrainei, dar statele UE sunt reticente să ia o măsură similară, dată fiind dependenţa lor de resursele energetice importate din Rusia.

BVB | Știri BVB

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (31/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - Sem I 2025

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (31/07/2025)

Notificare prag detineri/vot >5%

SIMTEL TEAM (SMTL) (31/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)

SOCEP S.A. (SOCP) (31/07/2025)

Hotarari AGA O 31.07.2025

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (31/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)