Burse/Investitii

Arabia Saudită vrea ca OPEC+ să reducă mai mult producţia de petrol, înaintea listării Aramco

OPEC şi aliaţii săi, între care Rusia, intenţionează să reducă mai mult producţia de petrol, iar acordul să fie aplicat cel puţin până în iunie 2020, în condiţiile în care Arabia Saudită să ofere pieţei o ofertă plăcută înainte de listarea grupului saudit Aramco, au declarat două surse apropiate discuţiilor, transmite Reuters, potrivit news.ro.

Acordul discutat de statele OPEC şi alţi producători, cunoscuţi ca OPEC+, vor suplimenta reducerea de producţie a petrolului cu cel puţin 400.000 de barili pe zi, de la 1,2 milioane de barili pe zi, respectiv 1,2% din oferta globală.

Actualul acord este valabil până în martie 2019.

”Aceştia (saudiţii) vor să surprindă piaţa”, a spus una dintre surse.

Alte două surse au declarat că cele mai recente analize ale OPEC, realizate de Board-ul Comisiei Economice a organizaţiei, au arătat un excedent mare de ofertă şi acumularea de stocuri în prima jumătate a anului 2020, dacă nu vor fi luate măsuri suplimentare de reducere a livrărilor.

Rusia, un aliat major al OPEC, s-a opus până acum la reduceri mai accentuale ale producţiei sau la prelungirea acordului pe o perioadă mai lungă de timp. Moscova a adoptat însă deseori a unei poziţii ferme înainte de fiecare reuniune, pentru ca apoi să aprobe politica. Sursele au spus că Arabia Saudită încearcă să convingă Rusia.

Riadul are nevoie de preţuri mai mari ale petrolului pentru a-şi echilibra bugetul şi a susţine preţul ofertei publice iniţiale a Aramco, care ar putea fi cea mai mare din lume.

Rusia, al doilea mare exportator de petrol din lume după Arabia Saudită, beneficiază la rândul ei de preţurile mai mari ale petrolului şi a colaborat cu OPEC pentru reducerea livrărilor, pentru a preveni acumularea de stocuri ca urmare a creşterii producţiei în Statele Unite, care au devenit cel mai mare producător de ţiţei din lume.

Cotaţia petrolului Brent, de referinţă la bursa din Londra, a urcat luni cu peste 2%, la aproape 62 de dolari pe baril, în urma informaţiilor legate de posibilitatea ca producţia de ţiţei să fie redusă mai mult.

Preţul ofertei publice a grupului Aramco va fi stabilit joi, în aceeaşi zi în care va avea loc reuniunea OPEC la Viena. Întâlnirea în cadrul OPEC+ va avea loc vineri.

Articole recente

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene care ar fi transportat în Congo mercenarii lui Horaţiu Potra, reţinut

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…

49 de minute ago

Marius-Gabriel Lazurcă – rechemat din calitatea de ambasador al României în Statele Unite Mexicane

Marius-Gabriel Lazurcă a fost rechemat din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în…

58 de minute ago

Grupul EVERGENT Investments anunță active record de 3,72 miliarde de lei, la 30 iunie 2025

Grupul EVERGENT Investments, un jucător important în sectorul financiar, a înregistrat un record de 3,72…

2 ore ago

GoCab Software anunță inițierea demersurilor legale pentru depunerea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvență

GoCab Software anunță inițierea demersurilor legale pentru depunerea unei cereri de deschidere a procedurii de…

2 ore ago

Raport CA si Situatii Financiare Consolidate la 30 iunie 2025 EVERGENT Investments

Disponibilitatea Raportului Consiliului de administrație și a Situațiilor financiare consolidate interimare simplificate la 30 iunie…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More