Afaceri

ARIR susține repornirea economiei în cel mai scurt timp posibil

Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) constată implicarea fără precedent a companiilor din România în combaterea răspândirii virusului COVID-19 și remarcă proactivitatea în comunicarea cu populația și investitorii, în cazul companiilor listate. Din estimările ARIR, la finalul lunii martie peste 100 de companii anunțaseră demersuri de sprijin al sistemului sanitar (dintre care 15 companii listate), în valoare de peste 12 milioane de euro (7 mil. euro cele listate).

Cele mai mari donații în bani au fost anunțate de către: Hidroelectrica (~2 mil.eur), Romgaz (~1,1 mil. eur), OMV Petrom și Banca Transilvania (1 mil. eur), Philip Morris (sub 1 mil. eur), Nuclearelectrica (0,7 mil. eur), BRD, BCR și ING (sub 0,5 mil.eur), urmate de Orange, Mega Image, Coca Cola. Dintre membrii ARIR regăsim, de asemenea, ALRO, Antibiotice, BRK Financial Group, Idea Bank, Purcari, Electrica și Teraplast. Altele, Dacia, Arctic, McDonald’s, Sanofi, eMAG, Unilever, sunt printre companiile care au sprijinit sistemul medical prin donații în natură, precum flote de mașini pentru spitale, mâncare pentru personalul medical, medicamente, aparatură și materiale medicale, produse dezinfectante.

Daniela Șerban, Președinte ARIR: “Implicarea în comunitate este un principiu de afaceri responsabile promovat de ARIR și suntem toți mobilizați în sprijinul autorităților și sistemului sanitar. În plus față de donațiile în bani, numeroase companii listate la Bursa de Valori București și nelistate din sectorul energetic, bancar și al utilităților au adoptat măsuri de sprijin al populației. Membrii ARIR din toate sectoarele de activitate au asigurat continuitatea activității și identificarea unor soluții care să permită repornirea cât mai curând posibil a economiei.

În funcție de sectorul din care fac parte, companiile s-au mobilizat și au implementat măsuri de siguranță a angajaților, a populației și în același timp de continuitate a afacerilor. În sectorul energetic au fost întreprinse acțiuni pentru a asigura branșarea locurilor de consum pentru cei veniți din străinătate și furnizarea fără incidente a energiei electrice. În sectorul farmaceutic companiile au adaptat producția pentru a răspunde nevoilor sistemului medical. Sectorul bancar a anunțat flexibilitate în sprijinul persoanelor fizice și juridice aflate în dificultate, precum și soluții pentru relansarea activității companiilor imediat ce contextul va permite acest lucru. Alte companii au solicitat avize de la autoritățile competente pentru noi produse necesare pentru a acoperi deficitul de materiale sanitare din România.

ARIR a susținut încă de la începutul declanșării situației de urgență necesitatea unei comunicări proactive a companiilor listate cu investitorii, din dorința de a oferi mai multă claritate asupra măsurilor întreprinse de companii și impactul stării de urgență asupra afacerilor. Măsurile luate de reprezentanții Antibiotice, Electrica, Purcari și Teraplast (link) au fost amintite în cadrul primului eveniment dedicat. 

ARIR este o organizație non-guvernamentală și non-profit care a fost înființată cu scopul de oferi emitenților actuali și potențiali o platformă pentru dezvoltarea profesioniștilor în relația cu investitorii (IR) și pentru a contribui la implementarea celor mai bune practici în comunicarea cu investitorii și în guvernanță corporativă. A fost înființată în Noiembrie 2018 și are ca membri companii listate, companii cu potențial de a deveni companii listate, administratori de fonduri,profesioniști în relația cu investitorii, precum și consultanți. Membrii fondatori sunt Bursa de Valori București (BVB), ALRO, Electromagnetica, Franklin Templeton Management – suc. București, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica, Daniela Șerban, Cosmin Răduță și Tony Romani, în timp ce Electrica, OMV Petrom, Antibiotice, Idea Bank, BRK Financial Group și Banca Transilvania s-au alăturat ca Membri Asociați, INNOVA Project Consulting și Envisia ca Membru Afiliat.

View Comments

  • e uimitor cat s-au implicat companiile in demersul impotriva COVID! Felicitari, Philip Morris, felicitari Romgaz, OMV Petrom sau Banca Transilvania!

Articole recente

Grupul EVERGENT Investments anunță active record de 3,72 miliarde de lei, la 30 iunie 2025

Grupul EVERGENT Investments, un jucător important în sectorul financiar, a înregistrat un record de 3,72…

39 de minute ago

GoCab Software anunță inițierea demersurilor legale pentru depunerea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvență

GoCab Software anunță inițierea demersurilor legale pentru depunerea unei cereri de deschidere a procedurii de…

41 de minute ago

Raport CA si Situatii Financiare Consolidate la 30 iunie 2025 EVERGENT Investments

Disponibilitatea Raportului Consiliului de administrație și a Situațiilor financiare consolidate interimare simplificate la 30 iunie…

41 de minute ago

Bessent: Acordul-cadru pentru TikTok a fost încheiat cu China, Trump și Xi îl vor finaliza vineri

SUA și China au ajuns la un acord-cadru pentru platforma de socializare TikTok, a declarat…

o oră ago

Senat: Moțiunea simplă împotriva ministrului Educației – respinsă

Moțiunea simplă împotriva ministrului Educației, Daniel David, a fost respinsă, luni, de plenul Senatului. S-au…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More