International

Armata ucraineană creşte ritmul contraofensivei şi ocupă poziţii în sate din provinciile Doneţk şi Zaporojie

Trupele ucrainene încearcă să străpungă liniile defensive ruseşti pe o secţiune a frontului în regiunea Doneţk, unde soldaţii ucraineni au atacat în valuri pentru a ocupa noi poziţii în direcţia Mării Azov, potrivit unor surse ruse şi ucrainene, citate duminică de Reuters şi CNN, potrivit Agerpres.

Vladimir Rogov, un oficial prorus instalat de Moscova în regiunea ucraineană parţial ocupată Zaporojie, situată la sud de Doneţk, a declarat că se dau lupte intense la sud de comuna Velika Novosilka, în provincia Doneţk, unde trupele ucrainene încearcă o străpungere a liniilor defensive ruseşti.

“Inamicul (ucrainean) a reuşit să pătrundă şi să ocupe o poziţie în partea de nord a (satului) Urojaine, după două săptămâni în care s-au dat cele mai grele şi sângeroase lupte pentru această aşezare”, a precizat oficialul prorus, referindu-se la aceeaşi zonă a frontului despre care a vorbit anterior. El a mai menţionat că trupele ruse încă au controlul asupra părţii de sud a acelui sat şi a estimat că ţinta trupelor ucrainene pe acel segment al frontului este de a prelua controlul asupra unui oraş situat mai către sud, Staromlinivka.

În acest timp, Statul Major de la Kiev a anunţat că trupele ucrainene au obţinut un “succes parţial” pe sectorul de front din zona satului Robotine, în provincia Zaporojie, sector unde au loc de asemenea lupte intense de mai multe săptămâni. Imagini postate pe reţelele de socializare arată trupe ucrainene intrând în acest sat.

Dar în timp ce trupele ucrainene atacă în sud şi est, cele ruse sunt la rândul lor în ofensivă mai la nord, în zona oraşului Kupiansk din provincia Harkov, unde autorităţile ucrainene au dispus joi evacuarea obligatorie a populaţiei din acest oraş şi din toate localităţile învecinate.

Ucraina a lansat la începutul lunii iunie o contraofensivă în provinciile Doneţk şi Zaporojie, urmărind ca prim obiectiv străpungerea frontului în sud şi atingerea Mării Azov pentru a separa trupele ruse şi a le tăia coridorul terestru spre Crimeea. Armata ucraineană a recuperat mai multe sate şi ceva teritorii în jurul oraşului în ruine Bahmut, cu preţul unor pierderi semnificative în efective şi echipamente, dar nu a reuşit până în prezent vreo înaintare majoră în faţa trupelor ruse care şi-au construit linii defensive puternice protejate de reţele de tranşee şi de câmpuri minate.

Articole recente

Exim Banca Românească prelungește oferta de economisire  cu dobânzi atractive la depozitele în lei și euro

Exim Banca Românească prelungește până la finalul lunii august oferta unică de economisire care permite…

8 ore ago

SUA şi NATO elaborează un nou mecanism de finanţare a armelor americane pentru Ucraina plătite de europeni

Statele Unite şi NATO lucrează la un nou mecanism de furnizare de echipamente militare americane…

8 ore ago

DNSC avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care este folosită imaginea economistului Adrian Negrescu

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care…

9 ore ago

Adrian Țuțuianu – secretar de stat în cadrul SGG; Dan Reșitnec – secretar general adjunct al Guvernului

Adrian Țuțuianu (PSD) a fost numit vineri în funcția de secretar de stat în cadrul…

9 ore ago

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea solicită convocarea AGA pentru anularea actualului proces de selecție a administratorului

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea, care dețin împreună 5,27% din capitalul social, solicită…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More