International

Armenia – Premierul Nikol Paşinian îi cere opoziţiei să renunţe la proteste

Premierul armean Nikol Paşinian i-a solicitat joi opoziţiei să înceteze protestele şi a lansat o invitaţie la dialog pentru depăşirea crizei politice actuale, relatează Reuters şi AFP.

În faţa a aproximativ 20.000 de simpatizanţi de-ai săi adunaţi în Piaţa Republicii din Erevan, Paşinian a denunţat ”tentativa de lovitură de stat” militară şi şi-a reafirmat autoritatea, slăbită după înfrângerea militară a Armeniei în conflictul din Nagorno-Karabah, potrivit AFP.

De asemenea, şeful executivului armean a lansat un apel către generali să se supună ordinelor sale. ”Armata trebuie să se supună poporului şi autorităţilor alese”, a subliniat el.

La un kilometru depărtare, între 10.000 şi 13.000 de susţinători ai opoziţiei cereau plecarea şefului guvernului, ajuns la putere în primăvara lui 2018.

Armenia: Premierul Nikol Paşinian denunţă o tentativă de lovitură de stat

Premierul armean Nikol Paşinian a denunţat joi o tentativă de lovitură militară şi l-a demis pe şeful Statului Major, după ce comandamentul armatei a cerut demisia guvernului său, relatează AFP şi EFE.

“Consider că declaraţia Statului Major este o tentativă de lovitură de stat militară. Îi invit pe toţi susţinătorii noştri să se adune în Piaţa Republicii” din Erevan, a scris Paşinian pe pagina sa de Facebook.

Anterior, Statul Major comun al armatei ceruse demisia lui Paşinian, a cărei plecare este cerută şi de opoziţie după înfrângerea Armeniei în războiul de anul trecut din Nagorno-Karabah.

“Prim-ministrul Armeniei şi guvernul nu mai pot lua decizii adecvate în aceasta situaţie de criză pentru armeni”, se spune în declaraţia conducerii armatei, preluată de Armenpress, citată de EFE.

La scurt timp, Paşinian a anunţat într-o altă postare destituirea din funcţie a generalului Onik Gasparian de la conducerea Statului Major.

Cu o zi înainte, Paşinian a destituit un adjunct al generalului Gasparian, ceea ce a determinat Statul Major al armatei să ceară demisia premierului. Ofiţerul demis persiflase o declaraţie a premierului care a criticat performanţele rachetelor ruseşti Iskander, aflate în dotarea armatei armene, dar care nu au reuşit să influenţeze cursul ostilităţilor din Karabah în toamnă, conform publicaţiei Vzgliad.

Potrivit premierului, “rachetele Iskander lansate nu au explodat sau au explodat doar în proporţie de 10%”.

Prim-ministrul armean se află sub presiunea opoziţiei care îi cere demisia după înfrângerea militară a Armeniei în faţa Azerbaidjanului în toamna anului trecut în conflictul din Nagorno-Karabah.

La acea vreme, confruntată cu riscul unui dezastru, armata îi ceruse şefului guvernului să accepte condiţiile de încetare a focului negociate de preşedintele rus Vladimir Putin şi care au implicat pierderi teritoriale importante pentru Armenia.

Erevan controlează de facto, graţie prezenţei separatiştilor armeni, o parte din regiunea Nagorno-Karabah, teritoriu azer locuit de o majoritate de etnici armeni.

Dar Armenia a pierdut în conflictul din 2020 oraşul-simbol Şuşa, precum şi mai multe zone azere din jurul Karabahului. Această înfrângere a fost percepută de armeni drept o umilinţă naţională.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

3 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

3 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

4 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

4 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

4 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More