Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzAutoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a început procesul de selecție pentru funcția de Președinte al Consiliului de administrație al Fondului de compensare a investitorilor.
Persoanele interesate de ocuparea unei astfel de poziții își pot depune dosarele de candidatură până în data de 9 iulie 2021, ora 23:59, la adresa de e-mail: candidați_FCI@asfromania.ro. Lista cerințelor pentru ocuparea postului, conținutul dosarului de candidatură, precum și regulile de transmitere a dosarelor de candidatură pot fi accesate aici.
Membrii Consiliului de Administrație al Fondului trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile prevăzute la art. 15 din Legea nr. 88/2021 privind Fondul de compensare a investitorilor și să nu se afle în situații de incompatibilitate/conflict de interese, conform art. 16 al aceleiași legi, respectiv:
Art. 15. – Membrii Consiliului de administraţie al Fondului trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
Art. 16. – Membrii Consiliului de administraţie al Fondului trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
Conform articolului 14 din Legea nr. 88/2021, Fondul de compensare a investitorilor este administrat de un consiliu de administrație compus din:
Membrii Consiliului de administrație al Fondului sunt numiți pentru un mandat de 5 ani prin act administrativ individual emis de către A.S.F.
Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.
Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…
România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…
Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…
Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…
Restricţiile de circulaţie impuse pe Splaiul Independenţei pentru realizarea lucrărilor la planşeul Unirii sunt ridicate…
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…
This website uses cookies.
Read More