Burse/Investitii

ASF analizează aspectele semnalate de un grup de acționari SIF Muntenia, cu privire la dețineri indirecte ale companiei

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) analizează aspectele semnalate de un grup de acționari SIF Muntenia, cu privire la dețineri indirecte ale companiei, au transmis oficialii instituției.

Un grup de investitori persoane fizice, cu o deţinere cumulată de 4,2% din SIF Muntenia (SIF4) a trimis o adresă către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) prin care solicită aplicarea Legii 31 în cadrul societăţii, respectiv articolul care interzice deţinerea de acţiuni proprii în mod indirect, prin interpuşi, potrivit Ziarului Financiar.

Investitorii susțin că SIF-ul a cumpărat indirect acţiuni proprii utilizându-le ulterior în voturile din AGA.

“La Autoritatea de Supraveghere Financiară a fost înregistrată o adresă care vizează aspecte similare celor evidențiate în solicitarea de presă.

În prezent, aceste aspecte fac obiectul unei analize desfășurată la nivelul Autorității, urmând ca la finalizarea acesteia, în funcție de concluziile desprinse, să fie adoptate măsurile care se impun”, ne-a transmis ASF.

Conducerea SIF Muntenia nu a transmis, deocamdată, o poziție oficială cu privire la aceste aspecte.

Acționarii SIF4 Muntenia sunt convocați, pe 28 aprilie, pentru Adunarea Generală a Acționarilor care va decide si aprobarea programului de administrare a SIF Muntenia S.A. şi a bugetului de venituri şi cheltuieli al societății pentru exerciţiul financiar al anului 2021 si aprobarea politicii de remunerare a SIF Muntenia.

SIF Muntenia nu a primit solicitări din partea acționarilor pentru a răspunde în cadrul AGA, potrivit siteului companiei.

Articole recente

SUA: Anchetatorii au imagini cu ucigașul lui Charlie Kirk și au găsit pușca pe care acesta ar fi folosit-o

Autoritățile care investighează uciderea lui Charlie Kirk au raportat joi că au 'imagini bune' cu…

2 ore ago

Franța mobilizează trei avioane Rafale pentru a ‘contribui la protejarea spațiului aerian polonez’ (Macron)

Franța a decis să mobilizeze trei avioane de vânătoare Rafale 'pentru a contribui la protejarea…

2 ore ago

ANAF Sector 1 a trimis sesizare penală către Parchetul de pe lângă Tribunalul București privind RICHRBT SRL încă de acum un an

Pe 28 august 2024, inspectorii ANAF Sector 1 au consemnat oficial că sunt îndeplinite condițiile…

2 ore ago

Cancelarul german analizează o prelungire a termenului limită pentru închiderea termocentralelor pe cărbune

Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…

6 ore ago

Cine era Charlie Kirk, aliatul lui Trump și activist conservator, care a fost împuşcat la un miting la Utah Valley University din Orem?

Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More