Burse/Investitii

ASF nu permite SAI Muntenia să fie administrator la SIF Muntenia pe 25 de ani și i-a cerut să modifice propunerea pentru AGA

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a solicitat SIF Muntenia (SIF4) să modifice convocatorul AGA din 22 aprilie, după ce compania propusese schimbarea a Actului constitutiv, astfel încât durata contractului de administrare încheiat între SIF Muntenia și SAI Muntenia Invest SA să fie de 25 de ani.

Potrivit ASF, conform legii, durata acestui mandat nu poate depăși patru ani.

ASF ne-a transmis: “SAI Muntenia Invest SA îndeplinește funcția de administrator unic, persoană juridică, pentru SIF Muntenia SA. Referitor la durata mandatului administratorului, legislația pieței de capital nu cuprinde dispoziții speciale cu privire la durata mandatului administratorului. În acest caz, sunt incidente prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în speță prevederile art. 153 ind.12 alin. (1) din legea menționată, potrivit cărora ”Durata mandatului administratorilor, respectiv al membrilor directoratului şi ai consiliului de supraveghere, este stabilită prin actul constitutiv, ea neputând depăşi 4 ani. Ei sunt reeligibili, când prin actul constitutiv nu se dispune altfel.”

Deoarece din Convocatorul aferent AGOA/AGEA SIF MUNTENIA SA din data de 22/23 aprilie 2019, rezultă că se introduce pe Ordinea de zi a AGEA următorul punct:

”3. Aprobarea modificării Actului constitutiv al societății, conform solicitării ASF din Autorizația nr. 147/17.05.2018, art. 2, prin completarea art. 13, astfel:

Art. 13 se modifică prin adăugarea unui nou alineat 3, ce va avea următorul conținut:

(3) Durata contractului de administrare încheiat între SIF Muntenia și SAI Muntenia Invest SA este de 25 de ani, cu posibilitate de prelungire.”,

ASF a solicitat SAI Muntenia Invest SA să aibă în vedere modificarea, în timp util, a prevederilor acestui punct din convocator, astfel încât să fie respectate prevederile legale în vigoare, în speță cele ale Legii nr. 31/1990.”

La AGA din aprilie, SAI Muntenia Invest, administratorul SIF Muntenia, propune și supune aprobării acționarilor două variante de repartizare a profitului net, respectiv dividend de 0,019 lei/acţiune sau program de răscumpărare a acţiunilor.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

9 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

9 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

11 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

11 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

12 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More