Update articol:

Asociația Participanților în Fondurile de Pensii contestă recomandările Academiei Române cu privire la sistemul Pilonului 2 de pensii

Asociația Participanților în Fondurile de Pensii a luat la cunoștință cu suprindere de recomandările făcute de Academia Română cu privire la sistemul Pilonului 2 de pensii.

Astfel, în documentul intitulat ”Analize privind identificarea posibilelor soluții din domeniul financiar – monetar pentru evitarea unei crize majore și pentru refacerea postcriză a economiei României”, publicat de Institutul Naţional de Cercetări Economice “Costin C. Kiriţescu” (aflat în subordinea Academiei Române), apărut în spațiul public la finalul săptămânii trecute, sunt incluse o serie de recomandări surprinzătoare cu privire la sistemul Pilonului 2 de pensii din România.
Mai precis, la finalul punctului 3.4 din respectivul document se recomandă ”oprirea plăților către fondurile de pensii din pilonul 2 (2020-2021), economii mari la bugetul de stat; mai mult orientarea celor 13,5 miliarde de EUR disponibile la Fondurile private de pensii către susținerea unor afaceri strategice de stat (după exemplu măsurile adoptate de Guvernul finlandez);”.

Asociația Participanților în Fondurile de Pensii consideră că asemenea propuneri nu sunt potrivite nici în contextul economic actual și nici în general și solicită Academiei Române să le reanalizeze și să revină asupra lor.

„Propunerile Academiei Române sunt regretabile. Din unele declarații publice, înțelegem că propunerile ar fi însușite doar de un institut al acesteia, dar publicarea lor sub sigla Academiei Române le atribuie în continare acestei instituții. În ultimii ani Pilonul 2 de pensii este periodic pus sub spectrul naționalizării, pe măsură ce fondurile acumulate în acesta cresc și apar ca o potențială sursă de finanțare a deficitelor bugetare. La fel, în mod periodic apar discuții privind diminuarea nivelului contribuțiilor la Pilonul 2, astfel încât la buget să rămână mai mulți bani. Dacă asemenea abordări sunt de înțeles din partea politicienilor, nu ne explicăm cum ele pot proveni de la cel mai înalt for științific al României. Nu credem că cercetătorii Academiei Române nu cunosc faptul că resursele bugetului de stat sunt cheltuite într-un mod necorespunzător, într-o manieră care nu favorizează dezvoltarea economică a României. Iar orice sumă suplimentară ajunsă la buget, chiar dacă provine din Pilonul 2, va avea aceeași soartă. Dimpotrivă, mai ales în această perioadă, Pilonul 2 constituie un plus de protecție pentru viitorii pensionari, asigurându-i că măcar o parte din banii lor de pensie sunt separați și nu folosiți pentru finanțarea unor deficite bugetare determinate de cheltuieli necorespunzătoare. Îndemnăm Academia Română să își reconsidere poziția asupra Pilonului 2 de pensii și să nu mai emită opinii care ar putea fi interpretate ca sprijinind naționalizarea acestuia. Mai mult, așteptăm din partea Academiei Române propuneri care să valorifice actualul sistem și să stimuleze fondurile de pensii Pilon 2 să participe în și mai mare măsură la finanțarea companiilor românești și, astfel, la dezvoltarea economiei României”, a arătat Consiliul Director al Asociației Participanților în Fonduri de Pensii din România.

Asociația Participanților în Fondurile de Pensii din România este o organizație non-guvernamentală ce militează pentru drepturile angajaților care contribuie la fondurile private de pensii (P2). Prin acțiunile sale și intervențiile ferme în spațiul public, Asociația a semnalat de fiecare dată intențiile nefavorabile ale autorităților cu privire la pensiile private, atenționând societatea civilă cu privire la aceste probleme. Asociația va continua să se implice activ în identificarea și adoptarea de către autorități a celor mai bune soluții pentru a crește și a garanta veniturile viitoare ale angajaților români ce vor ajunge la vârsta pensionării.

BVB | Știri BVB

AETA SA (ELGS) (30/07/2025)

Lansare Productie Serie Wave Bin Prima Europubela cu Evacuare Complet Ranforsata

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (30/07/2025)

Publicarea Regulilor Fondului actualizate

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025