Energie

Asocierea DSD Noell GmbH (Leader) și UTI Facility Management va moderniza echipamentele de la Porțile de Fier I

Astăzi, 17 iunie 2021, Hidroelectrica a semnat contractul de achiziție sectorial având ca obiect ”Modernizarea instalațiilor electrice aferente echipamentelor hidromecanice și instalația de acționare hidraulică aferentă barajului deversor Portile de Fier I”. Lucrarea, estimată inițial de Hidroelectrica la 65.236.791 lei fara TVA, a fost atribuită asocierii dintre DSD Noell GmbH (Leader) și UTI Facility Management la valoarea de 57.145.610,00 lei fara TVA, ca urmare a parcurgerii unei proceduri de achiziție publică în cadrul căreia entitatea câștigătoare a concurat cu Romelectro.

”Contractul continuă seria investițiilor majore de la Porțile de Fier, după modernizarea sistemelor SCADA din camerele de comandă ale centralelor PF I şi II – investiție de cca 3.14 milioane lei, modernizare sistem de Monitorizare și Diagnoză  CHE Portile de Fier I – investiție de cca. 10 milioane lei aflată în derulare, și demararea lucrărilor de protectie suplimentară la disipatorul de la PF I,  investiție estimată, de asemenea, la 58 milioane de lei.

Lucrările angajate astăzi sunt de importanță structurală pentru obiectivul Hidroelectrica Porțile de Fier I și vin să rezolve problema uzurii fizice și morale a unor componente ale barajului deversor și nu numai. Se va proceda la înlocuirea acelor instalații cu durată de viață depășită, unele aflate în uz de peste 50 de ani, cu echipamente moderne, care să înglobeze cele mai noi tehnologii și care să permită automatizarea funcționării, monitorizare și control electronic, informatizare” – a declarat Bogdan Badea, Președintele directoratului Hidroelectrica, adăugând: “Vorbim de realizarea unor lucrări ample și dificile, la finalul cărora dorim să obținem, intrarea într-un nou ciclu de viață și exploatare a echipamentelor, concomitent cu obținerea unui plus major în ceea ce privește siguranța în funcționare a echipamentelor”.

 Modernizarea instalațiilor electrice aferente echipamentelor hidromecanice și instalației de acționare hidraulică aferentă barajului deversor Porțile de Fier I presupune prestarea de servicii de proiectare, instalații de acționare hidromecanice, echipamente electrice, sisteme de automatizare și integrare în SCADA, construcții, instalații aferente acestora și arhitectură. De asemenea serviciile care fac obiectul contractului de modernizare implică activități de project management constând în coordonarea lucrărilor, serviciilor, activităților de achiziție/fabricare/procurare, livrare, testare, verificare, punere în funcțiune în vederea realizării unui Proiect de retehnologizare/modernizare „la cheie”, cu respectarea tuturor cerințelor de calitate, sănătate și Securitate în munca și protectia mediului ce decurg din cerințele naționale și ale Uniunii Europene.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România și principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național, fiind o companie vitală pentru un sector strategic, cu implicații în siguranta națională. Compania exploatează un număr de 209 centrale, având o putere instalată totală de 6.482 MW. Acestora li se adaugă parcul eolian de la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.

 

Articole recente

Ministerul Finanțelor: În primele șase luni, deficit de 3,68% din PIB față de deficitul de 3,62% din PIB aferent celor șase luni ale anului 2024

Execuția bugetului general consolidat în primele șase luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un…

23 de minute ago

FNGCIMM garantează creditele punte în baza adeverințelor APIA 

Începând cu luna iulie 2025, fermierii crescători de animale pot beneficia de credite punte avantajoase,…

o oră ago

Bruxellesul apără acordul comercial încheiat cu Trump

Un compromis 'bun' sau o capitulare în faţa preşedintelui american Donald Trump? Comisia Europeană a…

2 ore ago

Sorin Grindeanu: Radu Oprea mi-a spus că are un cazier fiscal la zi curat

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că şeful Secretariatului General al Guvernului,…

2 ore ago

Grindeanu, întrebat dacă Neacşu ar trebui să îl înlocuiască pe Anastasiu: Nu cred că lucrurile trebuie discutate în această formă

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că nu crede că vicepremierul Marian…

2 ore ago

Comisia Europeană: Temu încalcă Regulamentul privind serviciile digitale în ceea ce priveşte produsele ilegale de pe platforma sa

Comisia Europeană a constat luni, cu titlu preliminar, că Temu încalcă obligaţia prevăzută în Regulamentul…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More