Update articol:

Astăzi – termen limită pentru depunerea candidaturilor la şefia ANCOM

Astăzi – termen limită pentru depunerea candidaturilor la şefia ANCOM
 - poza 1

Termenul limită pentru depunerea candidaturilor la şefia Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), post tămas vacant după demisia lui Sorin Grindeanu, expiră luni, marţi fiind programat plenul reunit pentru desemnarea unui nou preşedinte al autorităţii.

Săptămâna trecută, surse politice ne-au declarat că Vlad Stoica, fostul şef al Cancelariei fostului premier Victor Ponta, ar putea fi propunerea PSD pentru funcţia de preşedinte al ANCOM. În 2014, Vlad Stoica fost martor în dosarul de corupție al lui Adrian Duicu, fostul baron PSD de Mehedinți.

Victor Ponta și Vlad Stoica au lucrat împreună în Guvernul Năstase la Corpul de Control al Prim-Ministrului.

Plenul reunit a luat act joi de demisia lui Sorin Grindeanu de la şefia ANCOM şi au vacantat funcţia de preşedinte al Autorităţii. Grindeanu a fost ales prim-vicepreşedinte al PSD la Congresul partidului din 22 august. Birourile reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis prelungirea perioadei depunerii candidaturilor pentru şefia ANCOM până astăzi. Iniţial termenul era vineri.

Un plen reunit va avea loc marţi, de la ora 13.00. Votul  în plen va fi cu buletine, cu prezenţa fizică a deputaţilor şi senatorilor.

BVB | Știri BVB
FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (03/04/2026)

Raport anual 2025 ESEF (varianta in limba engleza)

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (03/04/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (03/04/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGA 29/30.04.2026

INTERCAPITAL BET-TRN UCITS ETF (ICBETNETF) (03/04/2026)

Intarziere planificata in publicarea NAV oficial pentru 03 aprilie 2026

INTERCAPITAL SBITOP TR UCITS ETF (ICSLOETF) (03/04/2026)

Intarziere planificata in publicarea NAV oficial pentru 03 aprilie 2026