Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzUn fost colocatar al principalului suspect în atacul cu armă albă comis vineri la Paris, în apropierea fostei redacţii a săptămânalului Charlie Hebdo, a fost plasat în arest în noaptea de vineri spre sâmbătă, a declarat o sursă judiciară pentru AFP, potrivit Agerpres.
Potrivit postului BFMTV, arestarea a avut loc la Cergy (Val d’Oise).
Principalul suspect, arestat de poliţia locală în Place de la Bastille din Paris la scurt timp după atacul soldat cu doi răniţi grav este un pakistanez în vârstă de 18 ani, sosit în Franţa în anul 2017.
Un al doilea suspect, un algerian de 33 de ani, a fost eliberat, întrucât acesta, care se afla în apropierea locului atacului, nu a fost implicat. Potrivit unei surse apropiate dosarului, el a declarat ”că a fost martor, că l-a urmărit pe autor şi apoi a fost ameninţat” de acesta.
Astfel, în arestul poliţiei franceze se află în prezent şapte persoane în cadrul anchetei privind atacul cu armă albă comis vineri. Cinci bărbaţi care se aflau într-o locuinţă din Pantin (suburbie a Parisului) a principalului suspect au fost arestaţi vineri seară.
Poliţiştii francezi au percheziţionat două presupuse domicilii ale principalului suspect, la Cergy şi Pantin.
Atacul comis vineri survine după ce Charlie Hebdo a făcut recent obiectul unor noi ameninţări după ce săptămânalul a republicat la 2 septembrie caricaturile cu profetul Mohamed, în perspectiva deschiderii, la 10 noiembrie, a procesului complicilor autorilor atacurilor jihadiste din ianuarie 2015.
La 7 ianuarie 2015, fraţii Kouachi au atacat redacţia săptămânalului Charlie Hebdo cu arme de luptă, ucigând 12 persoane, printre care caricaturiştii Cabu şi Wolinski, după care au fugit. Periplul lor s-a încheiat după câteva zile la o imprimerie din Dammartin-en-Goele, în apropierea Parisului, unde au fost lichidaţi într-o operaţiune de asalt a GIGN, unitatea pentru intervenţii speciale a jandarmeriei franceze.
Comisia Europeană a prezentat, miercuri, Consiliului propunerile sale pentru semnarea şi încheierea Acordului de parteneriat…
Uniunea Europeană şi partenerii de discuţie sunt foarte încântaţi de actualul guvern, de fermitatea pe…
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ciprian Şerban, a semnat, miercuri, protocolul de colaborare interinstituţională pentru extinderea…
Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, miercuri, un proiect de regulament ce vizează…
Directorul Nuclearelectrica, Cosmin Ghiţă, a declarat miercuri, la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă, că retehnologizarea Unităţii 1,…
Europarlamentarul PNL Virgil Popescu, fost ministru al Energiei, afirmă că, potrivit Comisiei Europene, până în…
This website uses cookies.
Read More