Investitii

Au fost semnate contractele de finanțare pentru patru parcuri fotovoltaice care vor fi dezvoltate de OMV Petrom și CE Oltenia; investițiile estimate la 400 mil. euro

OMV Petrom, companie integrată de energie din Sud-Estul Europei, anunță semnarea contractelor de finanțare pentru dezvoltarea a patru parcuri fotovoltaice cu o capacitate cumulată de ~450 MW. Contractele de finanțare au fost semnate de către Ministerul Energiei, ca autoritate contractantă, și de către reprezentanții celor patru entități juridice care sunt beneficiarii acestei finanțări și, totodată, sunt responsabile pentru implementarea proiectelor. În cadrul acestor entități, OMV Petrom și CE Oltenia sunt parteneri egali, fiecare deținând o participație de 50%.

Franck Neel, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Gaze și Energie: „Prin semnarea contractelor de finanțare am mai făcut un pas important, care va permite echipei de proiect să se concentreze asupra fazei de construcție a celor patru parcuri fotovoltaice. Obiectivul OMV Petrom este ca, până în 2030, să devină un important producător de energie regenerabilă și furnizor de electricitate verde pentru clienții noștri, instalând capacități de producție, inclusiv prin parteneriate.”

În decembrie 2021, OMV Petrom a fost desemnată ca investitor selectat pentru aceste proiecte, la finalul unei proceduri de selecție organizate de CE Oltenia. Investițiile totale necesare pentru dezvoltarea celor patru parcuri fotovoltaice se ridică la peste 400 milioane de euro, 70% fiind finanțate prin Fondul de Modernizare.
În perioada următoare va fi lansată documentația necesară licitației pentru contractarea serviciilor de inginerie, construcție și punere în funcțiune a parcurilor fotovoltaice. Demararea lucrărilor va începe după ce va fi desemnat câștigătorul acestei licitații.

Conform estimărilor din prezent, parcurile fotovoltaice ar trebui să furnizeze energie electrică sistemului național în 2025.

***
OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 43 milioane bep în 2022. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și în țările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri, OMV și Petrom.
OMV Petrom este o companie în care acționarii români dețin peste 42% din acțiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,7%, iar 21,7% sunt deținute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali și alte entități românești). OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51,2% din acțiunile OMV Petrom, iar restul de 6,4% sunt deținute de alți investitori străini. Din totalul acțiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București și la Bursa de Valori din Londra.

Articole recente

Trina Storage și Allview lansează primul proiect comun din România, deschizând drumul către un portofoliu de capacitate multi-GWh în Europa de Est

Trina Storage, divizia de stocare a energiei, a companiei Trina Solar, a semnat un parteneriat…

24 de minute ago

Acțiunile Romgaz au atins la final de luna iulie un nou maxim istoric; compania face investiții  masive în Neptun Deep

Acțiunile Romgaz au crescut cu 30%, în ultimele 12 luni, fiind unul dintre driverii sectorului…

o oră ago

Royal FrieslandCampina a ajuns la un acord cu Bonafarm Group privind vânzarea operațiunilor din România

Royal FrieslandCampina N.V. a ajuns la un acord privind vânzarea către Bonafarm Group a operațiunilor…

2 ore ago

Daniel David: Dacă demisia mea ar fi rezolvat situaţia financiară din Educaţie-Cercetare, aş fi anunţat-o demult

Ministrul Educaţiei, Daniel David, spune că a venit la conducerea ministerului ca să ajute şi…

2 ore ago

Rata șomajului a fost, în iunie 2025, de 5,8% (INS)

Rata șomajului, în formă ajustată sezonier, a fost, în iunie 2025, de 5,8%, valoare egală…

3 ore ago

Maspex va prelua controlul asupra Purcari Wineries, în urma subscrierii a peste 71% din acțiuni

Maspex Romania, o companie aparținând Grupului Maspex, a finalizat, prin intermediul Bursei de Valori București,…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More