Update articol:

Aurel Bernat, BT Asset Management: Investițiile în agricultură, energie, logistică și relocarea producției din alte zone ale globului s-ar putea dovedi marile atuuri ale României

Investițiile în agricultură, energie, logistică și relocarea producției din alte zone ale globului s-ar putea dovedi marile atuuri ale României, consideră Aurel Bernat, Director general BT Asset Management. În opinia sa, există multe oportunități: “Să ne imaginăm doar că întreaga piață este într-o anumită măsură setată în așteptarea știrilor negative. S-ar putea ca exact această stare să fie cea care va alimenta revenirea selectivă, căci prea mulți investitori sunt deja pregătiți pentru scenariul negativ”.

Legat de îngrijorări, el a spus: “Cuvântul inflație stă pe buzele tuturor, dar probabil vom vedea o temperare a acesteia pe măsura încetinirii cererii globale”.

Activele nete ale celor 23de fonduri deschise și închise, locale și străine, au scăzut în luna iunie cu 2,1%, până la nivelul de 50,2 mld RON (10,2 mld €) iar de la începutul anului au scăzut cu 6,4%; ieșirile nete ale lunii au totalizat 710 mil RON (144 mil EUR), potrivit unui raport transmis de Asociația Administratorilor de Fonduri (AAF).

***

Cum caracterizați evoluția pieței fondurilor de investiții în prima jumătate din 2022?

Aurel Bernat: La fel ca în anul 2020, prima jumătate de an se împarte în două etape distincte. Până la 24 februarie 2022 întreaga industrie a avut parte de cele mai bune săptămâni, atât numărul investitorilor, cât și sumele atrase arătând un an promițător. După invazia rusă însă, scenariul anilor din urmă s-a repetat; clienții au retras sume în special din fondurile de venit fix pentru a-și asigura lichidități, mai apoi atrași de dobânzile în creștere oferite de depozitele bancare. O caracteristică clară a anului 2022 este impredictibilitatea.

Care au fost fondurile preferate de investitori? Din ce motive?

Aurel Bernat: Fondurile de acțiuni au fost pe deplin avantajate de context, cel puțin din perspectiva interesului. Investitorii au continuat să achiziționeze pe măsură ce piața a avut corecții, în special în cazul nostru, căci am avut parte de investitori recurenți, cu plasamente constante lunare. Motivul principal este că mulți au considerat perioada curentă ca o reîntoarcere la vara anului 2020, când cei care au avut curaj să investească, au avut de câștigat.

Cum caracterizați evoluția pieței de capital în 2022?

Aurel Bernat: Mixtă. Dacă ne uităm strict la România, suntem printre performerii globali în evoluția BET. Dacă în schimb ne uităm pe plan internățional, piețele care au în componență companii care activau și în Rusia/Ucraina au avut de suferit, altele expuse prea puternic pe sectorul tehnologic, de asemenea. În mod evident investitorii s-au îndreptat către zona de energie și în general către companiile care oferă dividende.

Ce estimări aveți pentru a doua jumtate a anului în privința evoluției BVB?

Aurel Bernat: În general suntem optimiști legat de piața locală, avem o poziționare geostrategică atractivă, suntem parteneri UE și NATO, cu o cerere internă solidă din prisma mărimii noastre ca populație. Indiferent de realitățile din jurul nostru, avem o fereastră de oportunitate prin cvasi-independența noastră energetică și deschiderea internațională. Toate acestea contribuie pozitiv la eventualele listări viitoare de companii și la evoluția companiilor listate la BVB. Importantă este menținerea tonusului investițional pozitiv. 

Ce așteptări mai aveți de la autorități?

Aurel Bernat: Consider că avem deja un cadru atractiv de business pentru fondurile de investiții. Mă refer aici la impozitarea la sursă a câștigurilor din piața de capital, un pas clar în direcția de-birocratizării sistemului de raportare și plată începând cu 2023. De asemenea, avem cadrul legal pentru operarea fondurilor deschise și cele privind investițiile alternative. În acest context, predictibilitatea este cea importantă de acum încolo.

Care sunt factorii principali de îngrijorare în această perioada?

Aurel Bernat: Cuvântul inflație stă pe buzele tuturor, dar probabil vom vedea o temperare a acesteia pe măsura încetinirii cererii globale. Sub această perdea se află totuși conflicte mocnite pe plan global cum ar fi presiunile dintre China-SUA, situația Taiwan-ului și până la dobânda de referință a Băncii Central Europene, care trebuie să susțină atât economia UE, cât și frânarea inflației. Pe o scară mai mică, alegerile din Italia, Franța și Marea Britanie pot reprezenta și ele presiuni suplimentare în această perioadă.

Dar oportunitățile?

Aurel Bernat: Există multe. Să ne imaginăm doar că întreaga piață este într-o anumită măsură setată în așteptarea știrilor negative. S-ar putea ca exact această stare să fie cea care va alimenta revenirea selectivă, căci prea mulți investitori sunt deja pregătiți pentru scenariul negativ. Oportunitățile exact în aceste perioade se nasc. În special pe plan intern avem oportunități, fiind o țară cu dispersie bună a factorilor de contribuție la PIB. Investițiile în agricultură, energie, logistică și relocarea producției din alte zone ale globului s-ar putea dovedi marile atuuri ale României.

BVB | Știri BVB

AETA SA (ELGS) (30/07/2025)

Lansare Productie Serie Wave Bin Prima Europubela cu Evacuare Complet Ranforsata

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (30/07/2025)

Publicarea Regulilor Fondului actualizate

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025