Comentariul analistului eToro, Ionuț Paulenco Inflația a crescut în întreaga lume, pe măsură ce impactul pandemiei scade și […]
Autor: Adina Ardeleanu
Adina Ardeleanu, membru fondator Financial Intelligence, are o experiență de peste 12 ani în jurnalism economic. Ea a debutat, în 2006, la publicația Bursa, avansând până în poziția de redactor șef adjunct.
De-a lungul carierei, Adina a fost premiată pentru articolele dedicate pieței de capital, atât de Asociația Brokerilor din România, cât și de Bursa de Valori din Polonia.
Absolventă de ASE, Adina a urmat cursuri de jurnalism economic ținute de Thomson Reuters, la Londra și Frankfurt, dar și de The Fund for American Studies (TFAS), la Praga.
Telefonia mobilă a fost serviciul cel mai afectat de incidente de securitate în 2020, cu un număr de […]
Litigiul dintre Euroins România Asigurare Reasigurare şi Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a fost soluţionat […]
Adrian TĂNASE, BVB: Bursa este o soluție perfectă de finanțare a proiectelor de creștere a companiilor de tehnologie – VIDEO
Bursa este o soluție perfectă de finanțare a proiectelor de creștere a companiilor de tehnologie, a spus Adrian […]
Parlamentul European a aprobat Regulamentul privind dispozițiile comune pentru gestionarea fondurilor din Politica de Coeziune a Uniunii Europene, […]
John McAfee, creatorul antivirusului cu acelaşi nume, s-a sinucis într-o închisoare din Barcelona, în urma unei decizii judecătoreşti […]
Cazurile rare de inflamaţii cardiace la adolescenţi şi adulţi tineri au legătură cu vaccinurile pentru Covid-19 ale Pfizer/BioNTech […]
Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi, printr-o hotărâre, cadrul normativ pentru acordarea unor ajutoare de urgenţă, […]
Franţa a primit undă verde de la Comisia Europeană pentru planul său naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR) […]
Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a anunţat miercuri că a câştigat procesul cu Euroins, instanţa […]
Varianta Delta a coronavirusului SARS-CoV-2, detectată pentru prima dată în India şi deosebit de contagioasă, ar urma să […]
Marius Motofei, Vodafone: Există o corelație între digitalizare și prosperitate – VIDEO
Există o corelație între digitalizare și prosperitate, a spus Marius Motofei, Director Enterprise Solutions, Vodafone România, la cea […]
Distribuţie Energie Electrică România (DEER), societatea de distribuţie din grupul Electrica, analizează faptele pentru care a fost amendată […]
Termene.ro, platforma care oferă informații actualizate în timp real despre firmele din România, sprijină Bursa de Valori București […]
Secretarul american de stat Antony Blinken a descris miercuri gazoductul Nord Stream 2 drept ”un proiect geopolitic al […]
Sterian, Transgaz: Din toamnă va începe construcţia conductei care va prelua gazele din Marea Neagră
Transgaz va începe în această toamnă construcţia conductei Tuzla-Podişor, care va fi gata în aproximativ doi ani şi […]
Banca Naţională a României nu doreşte o stimulare a creditării spre zona exuberanţei raţionale, o creştere rapidă a […]
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat miercuri că a investit 42,5 milioane de euro în […]
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 23 iunie 2021, ministrului justiției, domnul Stelian-Cristian Ion, cererea de […]
Grupul LEGO a dezvăluit astăzi un prototip de cărămidă LEGO® din plastic reciclat, care marchează cel mai recent […]
Directorul executiv al Grupului Bursei Elene de Energie, profesorul George Ioannou, președintele Bursei Poloneze de Energie (TGE), Piotr […]
Campania de crowdfunding a Eventmix.live, platformă care permite organizatorilor de evenimente să deruleze evenimente virtuale și hibride sub […]
Încrederea în industria HoReCa se află la cel mai scăzut nivel de după ’89, iar lipsa predictibilității lovește […]
Vodafone a optat pentru tehnologia dual-mode 5G Core cloud-native dezvoltată de Ericsson, pentru a implementa rețelele 5G din […]
Piața neagră a țigaretelor se situează în mai 2021 la 10,2% din totalul consumului, în creștere cu 0,3 […]
Bursa de Valori București își asumă rolul de principal canal de finanțare pentru investițiile verzi și intenționează să […]
Banca Transilvania face parte dintr-un nou program de granturi, de această dată cu destinaţie HoReCa, care înseamnă finanţare […]
Banca Comercială Română a fost selectată drept bancă parteneră a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) pentru implementarea […]
Mugur Isărescu: Prevederile proiectului de LEGE referitor la condițiile de pensionare conduc la imposibilitatea exercitării mandatului acordat de către o parte dintre membrii Consiliului de administrație al BNR
Prevederile proiectului de LEGE privind unele măsuri pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare, […]
Planurile geopolitice ale statelor influențează direct piețele financiare după pandemie. Rusia ar putea lua în considerare decontarea tranzacțiilor pentru […]
Morgan Stanley a transmis marți că angajaților și clienților care nu sunt vaccinați împotriva Covid-19 li se va […]
Guvernul va aproba joi noi măsuri de relaxare aplicabile de la 1 iulie, printre acestea urmând să se […]
Uniunea Europeană a decis să exercite o opţiune de achiziţie a altor 150 de milioane de vaccinuri pentru […]
Senatul a adoptat marţi, decizional, proiectul de lege privind ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite […]
Italia şi Germania au primit marţi undă verde din partea Comisiei Europene pentru planurile naţionale de redresare şi […]
Marian Murguleţ a fost numit în funcţia de secretar de stat la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, printr-o […]
One United Properties a cumpărat, cu 15 milioane de euro, un teren pe malul Lacului Tei din București, […]
Mugur PODARU, CEC Bank: Mobile banking și digitalizarea – o oportunitate de a crește incluziunea financiară – VIDEO
Pandemia a accelerat digitalizarea pentru CEC Bank și a confirmat direcția strategică asumată cu doi ani în urmă, […]
Comentariu al analistului eToro pentru piețe globale, Ben Laidler CREȘTEREA ONLINE-ULUI: Vânzările online la nivel global au crescut […]
Daimler AG vrea să-şi fabrice propriile sale baterii, a anunţat site-ul Business Insider, citând surse din interiorul grupului […]
