MInisterul Finanțelor lansează, pe 17 iulie, o nouă emisiune de titluri de stat Fidelis. Ediția va conține emisiunile […]
Autor: Adina Ardeleanu
Adina Ardeleanu, membru fondator Financial Intelligence, are o experiență de peste 12 ani în jurnalism economic. Ea a debutat, în 2006, la publicația Bursa, avansând până în poziția de redactor șef adjunct.
De-a lungul carierei, Adina a fost premiată pentru articolele dedicate pieței de capital, atât de Asociația Brokerilor din România, cât și de Bursa de Valori din Polonia.
Absolventă de ASE, Adina a urmat cursuri de jurnalism economic ținute de Thomson Reuters, la Londra și Frankfurt, dar și de The Fund for American Studies (TFAS), la Praga.
Bogdan Nicolae Badea, Presedinte al Directoratului Hidroelectrica, si Karoly Borbely, Membru al Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, au […]
Acțiunile Hidroelectrica (H2O) au închis prima ședință de tranzacționare la 110 lei, în creștere cu 5,77% față de […]
Listarea Hidroelectrica la Bursa de Valori București ar putea marca începutul unei epoci, a spus Nicu Marcu, președintele […]
Bogdan Badea, presedintele directoratului Hidroelectrica, a cumpărat acțiuni în IPO-ul companiei, iar procesul de subscriere a fost foarte […]
Iohannis: Felicit actorii zilei – Bursa de Valori București, Hidroelectrica și Fondul Proprietatea
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 12 iulie 2023, un mesaj cu ocazia listării la bursă a […]
Ciolacu: Hidroelectrica este și va rămâne o companie a românilor
Trăim astăzi un moment istoric pentru România, listarea la bursă a celui mai important producător național de energie, […]
Acțiunile Hidroelectrica (H2O) au intrat, azi, la tranzacționare, la Bursa de Valori București. Primele tranzacții au fost făcute […]
Badea, Hidroelectrica: Reușita IPO-ului reprezintă o realizare istorică pentru companie; o dovadă a potențialului imens pe care îl are piața de capital românească
Reușita IPO-ului reprezintă o realizare istorică pentru Hidroelectrica, dar și o dovadă a potențialului imens pe care îl […]
Premierul Marcel Ciolacu, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, reprezentanţi ai pieţei financiar-bancare, ai autorităţii publice centrale şi directori de […]
Asociația Furnizorilor de Energie din România – AFEER atrage atenția că, în prezent, piața nu este influențată, cum […]
UiPath a anunțat luni că Daniel Dines, co-fondator și co-CEO, va demisiona anul viitor din funcția de co-CEO […]
Decontarea tranzacțiilor în legatură cu acțiunile aferente ofertei publice inițiale derulate de Fondul Proprietatea în legătură cu acțiunile […]
Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 4 a fost demisă, urmare a deficienţelor […]
Fondul Proprietatea a cheltuit în total aproximativ 243 milioane lei cu oferta Hidroelectrica, iar suma totală estimată a […]
Biroul permanent al Senatului a respins, luni, solicitarea USR ca în următoarele două săptămâni să lucreze Comisia pentru […]
Franklin Templeton dorește să reproducă modelul fondului românesc Fondul Proprietatea, care tocmai a derulat cea mai mare ofertă […]
Schoenherr și Asociații SCA a asistat AkzoNobel în legătură cu vânzarea activităților sale de producție de materiale izolante […]
Un număr tot mai mare de țări își repatriează rezervele de aur, ca protecție împotriva sancțiunilor impuse de […]
Construirea averii ar putea să nu fie atât de dificilă pe cât crezi, spune milionarul și autorul cărții […]
Premierul Marcel Ciolacu va avea, duminică, o întâlnire de lucru cu mai mulţi miniştri şi şefi de instituţii, […]
LCS Imobiliar a participat la oferta Hidroelectrica cu aproape un milion de euro, potrivit unui raport transmis Bursei […]
Magazin Universal Maramureș a cumpărat 88.270 acțiuni Hidroelectrica, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București. Anterior, compania […]
Acționarii Digi Communications sunt convocați pe 18 august pentru aprobarea distribuirii unui dividend brut de 1 leu per […]
Aldani Master Capital a anunţat că a subscris 9.734 de acţiuni Hidroelectrica, la preţul de 100,88 de lei […]
Romcarbon a cumpărat acțiuni Hidroelectrica de 2,8 milioane lei, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București. “ROMCARBON […]
Carmen Bobu a fost numită administrator neexecutiv în conducerea Transilvania Broker de Asigurare, potrivit unui raport transmis Bursei […]
Hidroelectrica intră în indicele BET cu o pondere de 14,41%; H2O va avea o pondere de 29,9% din BET-NG
Hidroelectrica intră în indicele BET cu o pondere de 14,41%, a anunțat , astăzi, Bursa de Valori București. […]
Piața de capital locală a intrat într-o ligă a “greilor”, după IPO-ul Hidroelectrica, consideră Claudiu Cercel, Director General […]
Purcari Wineries Public Company Limited (in continuare “Grupul”, “Compania”) isi continua activitatea de sustenabilitate, instaland un Sistem Fotovoltaic […]
Structura fondului ETF BET Patria – Tradeville se modifică de fiecare data când are loc includerea unui nou […]
Noile structuri ale indicilor BVB vor fi anunțate la finalul zilei de vineri, 7 iulie 2023 și vor […]
Autoritatea de Supraveghere Financiară a susținut permanent ca listarea Hidroelectrica să aibă loc numai în România, a spus […]
Fondul Proprietatea (FP) a încheiat, ieri, oferta publică prin care și-a vândut acțiunile Hidroelectrica. Un pachet de 11,7 […]
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării se vor reuni joi la Palatul Cotroceni, sub conducerea preşedintelui Klaus […]
IPO-ul Hidroelectrica reprezinta un succes istoric, arata un comunicat transmis de Ministerul Energiei. Sebastian Burduja, Ministrul Energiei, a […]
Badea, Hidroelectrica: Suntem încântați de interesul puternic venit din partea investitorilor; Capitalizarea Hidroelectrica – 9,4 miliarde euro
„Suntem încântați de interesul puternic venit din partea investitorilor, ce a determinat succesul ofertei publice inițiale a Hidroelectrica. […]
*Tranșa de retail – 20% din ofertă; *Investitorii de retail vor primi 32 de acțiuni la 100 subscrise. […]
Acționarii Electromagnetica (ELMA) au decis, în AGA de ieri, reducerea numărului de administratori, potrivit unui raport transmis Bursei […]
Gradul de subscriere în oferta Hidroelectrica, derulată de Fondul Proprietatea, a depășit 475%, pe tranșa de retail (15% […]
