În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.481 cazuri noi de […]
Autor: Adina Ardeleanu
Adina Ardeleanu, membru fondator Financial Intelligence, are o experiență de peste 12 ani în jurnalism economic. Ea a debutat, în 2006, la publicația Bursa, avansând până în poziția de redactor șef adjunct.
De-a lungul carierei, Adina a fost premiată pentru articolele dedicate pieței de capital, atât de Asociația Brokerilor din România, cât și de Bursa de Valori din Polonia.
Absolventă de ASE, Adina a urmat cursuri de jurnalism economic ținute de Thomson Reuters, la Londra și Frankfurt, dar și de The Fund for American Studies (TFAS), la Praga.
Acționarii SIF Oltenia au respins, azi, ca alegerile pentru cinci administratori să se deruleze prin vot cumulativ, potrivit […]
Acționarii SIF Oltenia au respins, azi, derularea programului de răscumpărare cerut de BOF, Allianz-Ţiriac Pensii Private şi Broadhurst, […]
Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a fost condamnat, miercuri, definitiv la 5 ani de închisoare, potrivit […]
Pentru 2020, OMV Petrom preconizeaza ca pretul mediu al titeiului Brent va fi 40 USD/bbl (2019: 64 USD/bbl) […]
Moody’s: În timp ce guvernul minoritar a declarat clar că va utiliza toate instrumentele disponibile pentru a evita […]
Comisia Europeană lansează un set suplimentar de acțiuni menite să contribuie la limitarea răspândirii coronavirusului, să salveze vieți […]
O serie de studii au concluzionat că oamenii produc anticorpi timp de până la 7 luni după infecție […]
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, îi invită pe reprezentanţii mediului privat şi ai organizaţiilor neguvernamentale să contribuie […]
Consiliul Concurenţei analizează tranzacția prin care Tchibo Coffee Service GmbH intenționează să preia Partener Coffee Services S.R.L., potrivit […]
Compania Ericsson a anunțat miercuri că a fost selectată să furnizeze BT echipamente radio 5G în Londra și […]
MS: Pacientul pozitiv SARS-CoV-2 nu mai trebuie retestat RT-PCR timp de 90 zile de la vindecare
Pacientul pozitiv SARS-CoV-2 nu mai trebuie retestat RT-PCR timp de 90 zile de la vindecare, cu excepţia persoanelor […]
Harta aisemnal.ro este o platforma dezvoltata de ANCOM care arata acoperirea si nivelul de semnal mobil pe intreg […]
Grupul XTB a înregistrat în trimestrul al treilea al acestui an un profit net de 15,4 milioane euro, […]
Vodafone România va oferi noile modele iPhone 12, inclusiv iPhone 12 Pro, iPhone 12 Pro Max, iPhone 12 […]
Juriul BCR-InnovX, prin programul de accelerare a afacerilor din tehnologie, a selectat cele 10 companii ce vor participa […]
BCR a atins un milion de clienți activi pe platforma digitală George, la doi ani de la lansare, […]
Agenția de Reglementare a Medicamentului și a Produselor Medicale din Marea Britanie începe revizuirea continuă a vaccinului împotriva COVID-19, produs de Moderna, […]
Alive Capital, furnizor de energie electrica si de servicii integrate pentru actorii din piata de energie electrica, intentioneaza […]
Mircea Iliescu, BVBescu.ro: “Riscul unei reînchideri totale sau parțiale a economiei îi va face pe investitori să caute un punct de sprijin în raportările financiare la 9 luni”
Riscul unei reînchideri totale sau parțiale a economiei îi va face pe investitori să caute un punct de […]
COTAR: Industria de reparații auto este în imposibilitatea de a mai plăti taxele și impozitele
Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) a transmis o scrisoare deschisă premierului României, ministrului de Finanțe […]
Execuția bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2020 a înregistrat un deficit de 67,27 mld […]
Instituţiile financiare din zona euro au redus accesul companiilor la credite în trimestrul trei din 2020, iar tendinţa […]
Bursa de Valori din Luxemburg (LuxSE) a anunţat marţi cotarea primei obligaţiuni cu impact social emise în cadrul […]
Vicepreședintelui/ Director General Adjunct (Cristian Bușu) va continua exercitarea atribuției de reprezentare a SIF Oltenia până la momentul […]
de Prof. univ. dr. Adrian PARLOG, Președinte ICSS (Integrated Corporate Strategic Services) Ultima confruntare directă între candidații republican […]
ABS Financial Services, parte a TotalSoft, transferă în portofoliul său business-ul Nexia CRG Expert
TotalSoft, unul dintre cei mai importanți furnizori de sisteme informatice de business din Europa Centrală și de Est, […]
Compania olandeză de asigurări Aegon a scos la vânzare afacerea sa din Europa de Est, inclusiv din România, […]
Ant Group va închide anticipat oferta publica din Hong Kong, cu o zi mai devreme decât se aștepta, […]
Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) se așteaptă la efectele adverse potențiale asupra obligației de tranzacționare a […]
Financial Caption International SRL, CFX Point, Investments Financiare Trading SRL (fostă Bitcoin Banii Viitorului SRL) și ORO Fintech […]
Grupul TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcții, a înregistrat o EBITDA de 99,1 milioane […]
de György Demeter, Broker Goldring De la începutul pandemiei suntem asaltați de o multitudine de știri, atât pozitive cât […]
SIF Banat-Crișana informează investitorii că a încasat integral contravaloarea în RON a sumei calculată pentru sfârșitul zilei de […]
Ilinca von Derenthall: O abordare de tip Private Equity pentru companiile rămase în portofoliul Fondului Proprietatea – o variantă de luat în calcul pentru strategia viitoare
* “Unii dintre acționarii actuali caută un vehicul investițional care să le ofere acces la o clasă de […]
Adrian Tănase, BVB: Indiferent cum evoluează piețele pe termen scurt, un investitor trebuie să nu renunțe la disciplina de a investi recurent, având un orizont lung de timp pentru investiția pe piața de capital
*”Estimăm că serviciile de contraparte centrală vor fi disponibile în cursul anului 2022″ * “Am inițiat o discuție cu […]
Cursul euro – la 5 lei, peste un an, estimează analiștii CFA
Indicatorul de Incredere Macroeconomica a crescut in luna septembrie 2020 Cursul euro ar putea ajunge la 5 lei, […]
Președintele PSD și al Camerei Deputaților Marcel Ciolacu și mai mulți membrii din familie și colegi de partid […]
Garda Naţională de Mediu (GNM) a identificat posibila sursă de poluare a aerului, ce a dus la înregistrarea […]
Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunţat duminică instituirea stării de alertă, echivalentul stării de urgenţă sanitară, pentru şase […]
