Ministrul german al Finanțelor, Lars Klingbeil, va pleda pentru includerea unui sistem de cote pentru exporturile de oțel […]
Autor: Ancuţa-Carolina Stanciu
Ancuţa-Carolina Stanciu, membru fondator și redactor șef al publicaţiei, are 20 de ani experiență în jurnalism economic, fiind în ultimii 8 ani redactor şef al cotidianului financiar “Bursa". A fost coordonator şi organizator a numeroase conferinţe, dedicate unor domenii de interes public.
Ancuţa Stanciu a participat la numeroase conferinţe şi dezbateri pe teme economice, atât în ţară, cât şi în străinătate.
Recent, a fost contributor la volumul “Transporturi şi infrastructură”, din cadrul seriei de "Caiete documentare-Club România".
După absolvirea Şcolii Superioare de Jurnalism, Ancuţa Stanciu a finalizat programul Reuters Foundation “Economic and Political Reporting from Southeast Europe” (Londra), în 2005, iar în 2007 a absolvit masterul “Managementul proiectelor” la SNSPA. În anul 2009, Ancuţa Stanciu a urmat cursurile Colegiului Naţional de Apărare.
Alexandra Furnea, supravieţuitoare a incendiului produs în urmă cu zece ani în clubul Colectiv din Bucureşti, a comentat, […]
Moscova speră că moldoveni pro-europeni care trăiesc în străinătate nu vor merge la vot în alegerile din septembrie, […]
Majoritatea piețelor bursiere din Golf au încheiat ziua de duminică în scădere, afectate de rezultatele slabe, în timp […]
Trimisul special al președintelui american Donald Trump pentru Ucraina, Keith Kellogg, urmează să se deplaseze în regiune în […]
Dusan Bajatovic a subliniat că, pentru a elimina complet NIS de pe lista sancțiunilor SUA, trebuie găsită o […]
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, anunţă că instituţia pe care o conduce va investiga situaţiile în care creşterile […]
Acțiunile Romgaz au atins la final de luna iulie un nou maxim istoric; compania face investiții masive în Neptun Deep
Acțiunile Romgaz au crescut cu 30%, în ultimele 12 luni, fiind unul dintre driverii sectorului energetic la bursă […]
Rezultatul operațional al diviziei Clean CCS se ridică la 1,03 miliarde EUR, datorită contribuției mai reduse a diviziilor […]
Acțiunile Microsoft au crescut în tranzacțiile prelungite de miercuri, ducând capitalizarea bursieră a companiei peste 4 trilioane de […]
Ce știm până acum: Un cutremur puternic în extremul est al Rusiei provoacă valuri tsunami în Pacific
California – „Toată lumea trebuie să fie foarte vigilentă” Au fost emise alerte de tsunami de la Japonia […]
Un cutremur puternic s-a produs miercuri dimineață în apropierea coastelor Kamchatka, cu o magnitudine de 8,8, potrivit diverselor […]
Volumul de prelucrare la rafinăriile KMG International (Petromidia, Vega) din România a crescut, în primul semestru 2025 cu […]
Raiffeisen Bank România încheie prima jumătate a anului cu rezultate care confirmă menținerea strategiei de creștere. Numărul de […]
ANRE a dispus inițierea unei acțiuni de control la operatorii de distribuție concesionari, în ceea ce privește plata […]
ANRE a aprobat, în cadrul şedinţei Comitetului de Reglementare, Metodologia pentru stabilirea unui set de indicatori prin care se […]
INVL Renewable Energy Fund I, un fond de investiții în proiecte de energie regenerabilă, administrat de INVL Asset […]
Consiliul Concurenței a autorizat cu condiții tranzacțiile prin care Vodafone România S.A. intenționează să preia Telekom Romania Mobile […]
Startup-ul Z.ai, cunoscut anterior sub numele de Zhipu, a anunțat luni că noul său model GLM-4.5 AI va […]
Elevii olimpici de nivel internațional, pentru care Guvernul Bolojan a eliminat bursele de excelență olimpică, „își permit să-și […]
În urmă cu câteva zile s-a desfășurat la Beijing Summitul UE – China în cadrul aniversării a 50 […]
Cele două echipe de robotică de la Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina, premiați la o importantă competiție de […]
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a lansat un mesaj către antreprenori şi îi roagă să spună în ce condiţii […]
Acțiunile globale au crescut și euro s-a consolidat luni, după ce un acord comercial între Statele Unite și […]
Radu Oprea, fostul ministru al Economiei, a analizat rezultatele financiare ale primelor 30 de companii, după cifra de […]
În plină campanie pentru reformarea companiilor de stat pentru a pune management profesionist, bazat pe meritocrație, una din […]
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a avut sâmbătă, în deschiderea discursului pe care îl susţine la Universitatea de Vară […]
Mai mulţi oameni de afaceri şi-au exprimat în această seară susţinerea pentru vicepremierul Dragoş Anastasiu. Antreprenorul Wargha Enayati […]
În dosar am fost martor, nu denunțător. Nu a existat nicio acțiune împotriva mea, nu am avut niciun […]
Conducerea ANRE a tăiat norma pentru benzină şi motorină Comitetul de Reglementare al ANRE a rămas în patru […]
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, l-a primit miercuri, 23 iulie, la Palatul Victoria, pe premierul Ungariei, Viktor Orbán, în […]
Idealizarea, regretarea și promovarea actuală a comunismului – rodul ignoranței crunte sau al ticăloșiei totale. Tertium non datur, […]
Reforma reală înseamnă desființarea structurilor inutile, iar AMEPIP este una dintre ele, este de părere deputata USR Cristina Prună. […]
Reducerea numărului de membri din Consiliile de administraţie şi de supraveghere din companiile de stat, a remuneraţiilor acestora, […]
Sindicatul Europol susține că polițiștii din Mureș au fost trimiși pe teren să-l caute pe suspectul de crimă […]
Gita Gopinath, numărul doi în ierarhia Fondului Monetar Internațional, va părăsi funcția la sfârșitul lunii august pentru a […]
Interviu cu Mircea Gâjâilă, vicepreședinte Polithink “România are nevoie de o punte care să conecteze expertiza practică cu […]
Compania saudită ACWA Power a semnat mai multe memorandumuri de înțelegere cu companii europene pentru exportul de energie […]
Proiect hidroenergetic situat pe Yarlung Zangbo, în Tibet Proiectul va depăși în dimensiuni barajul Three Gorges de pe […]
Șeful Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, spune că țara noastră ar trebui să urmeze ”Curba lui Laffer” […]
