Antreprenorul Claudiu Diaconu a preluat compania Active Gold Invest SRL, cu o tradiție de 12 ani în prelucrarea […]
Autor: Ancuţa-Carolina Stanciu
Ancuţa-Carolina Stanciu, membru fondator și redactor șef al publicaţiei, are 20 de ani experiență în jurnalism economic, fiind în ultimii 8 ani redactor şef al cotidianului financiar “Bursa". A fost coordonator şi organizator a numeroase conferinţe, dedicate unor domenii de interes public.
Ancuţa Stanciu a participat la numeroase conferinţe şi dezbateri pe teme economice, atât în ţară, cât şi în străinătate.
Recent, a fost contributor la volumul “Transporturi şi infrastructură”, din cadrul seriei de "Caiete documentare-Club România".
După absolvirea Şcolii Superioare de Jurnalism, Ancuţa Stanciu a finalizat programul Reuters Foundation “Economic and Political Reporting from Southeast Europe” (Londra), în 2005, iar în 2007 a absolvit masterul “Managementul proiectelor” la SNSPA. În anul 2009, Ancuţa Stanciu a urmat cursurile Colegiului Naţional de Apărare.
Reuniunea anuală din 2025 a Forumului Economic Mondial (WEF) are loc în perioada 20-24 ianuarie la Davos, Elveția. […]
Averea miliardarilor a crescut în 2024, deoarece cei mai bogați oameni din lume au beneficiat din ce în […]
Armata israeliană a anunţat duminică după-amiază că cele trei ostatice eliberate de gruparea palestiniană Hamas, Emily Damari, Romi […]
Klemens Haselsteiner, directorul general al Strabag, a încetat din viață „brusc și neașteptat” vineri, a anunțat compania pe […]
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său iranian Masoud Pezeshkian au semnat vineri, la Kremlin, un acord de […]
Până la clarificarea situației privind funcționalitatea CSALB ca entitate SAL, consumatorii se pot adresa Direcției de Soluționare Alternativă […]
GLGH Steel, LLC a fost de acord să achiziționeze Artrom Steel Tubes S.A., producătorul român de tevi din […]
Chris Wright, nominalizat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, pentru a conduce Departamentul Energiei, a declarat miercuri […]
Ministerul Energiei anunță că a sesizat Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacția prin […]
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat definitiv, miercuri, condamnarea de 7 ani închisoare primită în […]
Adrian Stoichină, co-CEO PRIMA Development Group: Prețul unui apartament este un criteriu de calificare sau descalificare inițial, în funcție de bugetul și tipul de locuință dorit
FINANCIAL INTELLIGENCE publică o serie de articole cu cei mai importanți dezvoltatori din România, prin care dorim să […]
Mierlea: “CSALB – o construcție care s-a dovedit neviabilă, iar faptul că nu este o soluție reală pentru […]
„Rusia nu a încercat niciodată să deterioreze relațiile cu NATO”, a declarat Vladislav Maslennikov Rusia nu are de […]
Se preconizează că oferta excedentară de litiu se va reduce la jumătate în acest an, spune Antaike Se […]
Manifestanţii care participă la protestul AUR au plecat din Piaţa Victoriei spre Cotroceni. Protestul anunţat de AUR ca […]
Ministrul britanic de finanţe Rachel Reeves a anunțat sâmbătă acorduri majore cu China și și-a apărat eforturile de […]
Rachel Reeves se confruntă cu primul test major de când a devenit ministrul de Finanţe al Marii Britanii, […]
Salariile din Ministerul Energiei, de trei ori mai mici decât în alte ministere 80 de posturi vacante din […]
Din datele Ministerului Energiei, legea, care prevede că statul român are drept de preempțiune asupra gazelor din perimetrul […]
Autoritățile le-au ordonat miercuri locuitorilor din cartierul istoric Hollywood să evacueze, din cauza unui nou incendiu care a […]
În prima ședință a Coaliției din acest an, formațiunile politice au convenit ca primul tur al alegerilor prezidențiale […]
Maria Ressa, jurnalistă filipineză şi laureată a premiului Nobel pentru pace, a avertizat miercuri împotriva unei “epoci extrem […]
Gazul românesc va fi consumat în gospodăriile românilor, a scris europarlamentarul PNL Virgil Popescu, fost ministru al energiei, […]
Sajwani deține DAMAC Properties, o companie de dezvoltare imobiliară cu sediul în Dubai. Sajwani, supranumit „The Donald of […]
Trump propune schimbarea numelui Golfului Mexicului în Golful Americii Trump va impune tarife Danemarcei dacă aceasta va rezista […]
Un cutremur puternic provoacă pagube în apropierea unuia dintre cele mai sfinte orașe din Tibet Cel puțin 95 […]
Crin Antonescu i-a criticat, luni seară, pe procurorii care s-au ocupat de anchetele privind primul tur al alegerilor […]
Energia fotovoltaică a mai făcut un avans important în Germania pe parcursul anului 2024, în condiţiile în care […]
Actorul american de origine română Sebastian Stan a câștigat duminică seară, în cadrul celei de a 82-a ediții a […]
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat într-un interviu publicat la sfârşitul săptămânii că doreşte să se întâlnească cu […]
Preşedintele PSD Alba Iulia, deputatul Voicu Vuşcan, a opinat, duminică, după anunţul făcut de Crin Antonescu privind candidatura […]
Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ilie Bolojan, a afirmat că marele merit al Ordonanţei „trenuleţ” este că nu s-au […]
Randamentele Trezoreriei SUA au scăzut vineri, investitorii luând în considerare perspectivele economice pentru noul an, în contextul unei […]
Premierul Marcel Ciolacu a publicat un clip video pe Tik Tok cu mesajul „Nu se mărește TVA-ul” scris […]
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care societatea Yongyi (Hainan) Investment Consulting Co. Ltd. intenţionează să preia, prin […]
Cu trei zile înainte de alegeri Marcel Ciolacu zicea că nu o să fie creșteri impozite sau taxe […]
Reducerea pragului de impozitare pentru microîntreprinderi și creșterea impozitului pe dividende vor avea efecte catastrofale pentru antreprenorii români, […]
Ministerul Finanțelor a postat în această dimineață proiectul de lege privind reducerile bugetare, dar și creșteri de taxe […]
Majorări de taxe în Ordonanța trenuleț – Impozitul pe dividende crește de la 8% la 10%; plafonul pentru […]
