Autor: Eduard Hellvig Este dincolo de evidență faptul că traversăm o fază complicată în istoria noastră, marcată de […]
Autor: Geanina Voda
Geanina Vodă are o experienţă de circa 23 de ani în presa economică.
De-a lungul carierei profesionale, Geanina a parcurs treptele ierarhice, de la nivelul entry level până la nivel de conducere executivă.
Este perseverentă și foarte meticuloasă, iar cifrele sunt specialitatea sa.
A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Spiru Haret în anul 2004, iar în anul 2009 a obținut diploma de master în Managementul Calității din cadrul Academiei de Studii Economice din București.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu va fi primit în Turcia pe 28 iulie de către preşedintele Recep Tayyip Erdogan […]
Creşterea temperaturilor în timpul verii în sudul Europei ar putea determina pe termen lung schimbarea obiceiurilor turiştilor, întrucât […]
Fostul premier Florin Cîţu a declarat ca nu susține CREȘTEREA TAXELOR, indiferent cine vine cu propunerea, potrivit unei […]
Comisia Europeană “nu vede motive să reconsidere” recrutarea controversată a americancei Fiona Scott Morton, fostă lobbyistă şi care […]
Lăcomia, ideologia, justiția socială și reducerea deficitului bugetar (Lucian Croitoru)
de Lucian Croitoru Se poate vedea o creștere a numărului de articole referitoare la necesitatea reducerii deficitului bugetar. […]
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR) nu este de acord cu eliminarea facilităţilor fiscale în […]
Capacitatea de reciclare a Companiei creste cu 60.000 tone pe an, in urma instalarii a doua cuptoare cu […]
Rompetrol Rafinare a demarat o analiză internă, pentru evaluarea situaţiei operaţionale, în urma incidentului survenit miercuri la instalaţia […]
Creșterea dobânzilor a redus apetitul românilor pentru creditele ipotecare, numărul tranzacţiilor de apartamente fiind, în primele cinci luni […]
Conform estimărilor Alfredo Seafood, companie românească specializată pe segmentele import, procesare, distribuție pește și fructe de mare și […]
Hunter Biden, fiul preşedintelui american Joe Biden şi ţintă recurentă a opoziţiei republicane, şi-a recunoscut vinovăţia în două […]
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că împreună cu preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, va găsi cea mai bună soluţie […]
Premierul britanic Rishi Sunak l-a criticat luni pe fost şef al guvernului Boris Johnson pe subiectul nominalizărilor refuzate […]
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că formaţiunea maghiară nu poate continua guvernarea împreună cu coaliţia fără Ministerul Dezvoltării. […]
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că, în condiţiile în care există un acord referitor la greva din […]
Prinţul Harry, duce de Sussex, s-a prezentat marţi la Înalta Curte din Londra unde va depune mărturie în […]
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, marţi, la Vaslui, că acuzaţiile privind faptul că ar fi plagiat […]
Începând cu 1 iunie 2023, Grupul ENGIE îl numește pe Nicolas Richard, în prezent Director General Adjunct ENGIE […]
Peste 1.500 de militari britanici se vor antrena alături de mii de militari din statele membrele NATO ca […]
Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit, marţi, în şedinţă comună pentru numirea preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi […]
Armenia şi Azerbaidjan au început negocieri de pace delicate sub auspiciile Statelor Unite, luni, la Washington, cu privire […]
Liderii iranieni au denunţat prezenţa Statelor Unite în Orientul Mijlociu, care, în opinia lor, compromite securitatea regiunii, în […]
Raportul anual al SIF Banat-Crișana (actuală Lion Capital SA) pentru exercițiul financiar 2022
Societatea emitentă Lion Capital SA | Sediul social Calea Victoriei nr. 35 A, Arad 310158 | Tel +40257 […]
După pandemie și izbucnirea războiului, nici perioada următoare nu se arată una ușoară pentru companiile de turism, reiese […]
Preşedintele american Joe Biden a ridicat oficial, luni, starea de urgenţă naţională legată de COVID-19, instituită de trei […]
Manevrele militare lansate sâmbătă de China în Strâmtoarea Taiwan vizează o “încercuire totală” a insulei, potrivit televiziunii de […]
Românii petrec sărbătorile pascale în străinătate, încurajați de o ofertă de vacanță variată și cu 25% mai mare […]
ACADA – Asociația de Cooperare Antifrauda in Domeniul Asigurărilor semnalează părților implicate ca în ultima perioadă asistăm la […]
Autor: Ella Kállai, Economist Șef, Alpha Bank România Ca și în alte state membre ale Uniunii Europene (UE), […]
Compania rusească Invest Plus a anunţat luni că a finalizat acordul de cumpărare al celui mai mare activ […]
Austria își va îndeplini obligațiile care îi revin în calitate de parte la Statutul de la Roma și îl […]
Către AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ Sectorul Instrumente și Investiții Financiare, fax: 021- 659.60.51 BURSA DE VALORI BUCUREȘTI S.A. […]
In temeiul Hotararii din data 21.03.2023, Consiliul de Administraţie al SSIF BRK FINANCIAL GROUP S.A., înregistrata la ORC […]
CONVOCATOR Societatea ABN SYSTEMS INTERNATIONAL S.A. („Societatea”), cu sediul social în str. Marinarilor nr. 31, Parter + Et. […]
În cadrul unei ceremonii desfășurate luni, 20 martie 2023, în capitala Emiratelor Arabe Unite – Abu Dhabi, reprezentanții […]
La Deva, autoritățile recomandă modificarea Legii Educației: Consiliile Județene trebuie obligate să asigure transportul elevilor (CONAF)
Dezbaterile celei de-a șasea ediții a „Pactului pentru Tineri”, de la Deva, au descris impactul abandonului școlar, au […]
Compania românească de curierat, Sameday, pune la dispoziția comercianților online serviciul de retur la easybox. 3700 de lockere […]
Agenţia de evaluare financiară Moody’s Investors Service a plasat First Republic Bank şi alte cinci bănci regionale americane […]
