Update articol:

Autorităţile din Norvegia investighează o posibilă apariţie a unor drone deasupra instalaţiilor militare

Norvegia
Autorităţile din Norvegia investighează o posibilă apariţie a unor drone deasupra instalaţiilor militare, potrivit presei locale citate sâmbătă de agenţia EFE, scrie Agerpres.

“Putem confirma că am primit informaţii despre o posibilă activitate a dronelor observată în zona din jurul bazei aeriene de la Orland, unde se află avioane de vânătoare”, a declarat un purtător de cuvânt al armatei norvegiene pentru ziarul Dagens Naeringsliv, referindu-se la o bază aeriană situată în centrul ţării şi unde sunt staţionate avioane de vânătoare F-35.

Apariţiile dronelor au fost semnalate sâmbătă în afara perimetrului bazei, iar operaţiunile acesteia nu au fost afectate, potrivit aceluiaşi purtător de cuvânt.

Poliţia a transmis de asemenea că ia în serios aceste semnalări şi că a lansat o anchetă, dar este încă prea devreme pentru concluzii.

Aceste relatări din Norvegia vin după ce în Danemarca autorităţile au anunţat că noi drone au fost observate deasupra unor instalaţii militare vineri seară, inclusiv în zona unei baze aeriene.

Danemarca a închis luni aeroportul din Copenhaga în urma apariţiei unor drone de origine necunoscută, incidente care s-au repetat de atunci în proximitatea altor aeroporturi şi a unor baze militare daneze.

Guvernul de la Copenhaga, oraş unde va avea loc săptămâna viitoare un summit al liderilor europeni, vorbeşte despre un “atac hibrid” efectuat de un “actor profesionist”.

Ambasada rusă în capitala daneză a respins “speculaţiile absurde” despre implicarea Moscovei şi vede în acestea o “provocare orchestrată”, în timp ce Kremlinul a denunţat “isteria” europenilor care acuză tot mai des Rusia de încălcarea spaţiului lor aerian cu avioane sau drone.

BVB | Știri BVB

Sphera Franchise Group (SFG) (26/09/2025)

Demararea primei etape a programului de rascumparare actiuni

SIMTEL TEAM (SMTL) (26/09/2025)

Semnarea unor contracte semnificative

SINTEZA S.A. (STZ) (26/09/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

LION CAPITAL S.A. (LION) (26/09/2025)

Depunere Document de oferta publica de cumparare actiuni Lion Capital

Sphera Franchise Group (SFG) (26/09/2025)

Finalizarea programului de rascumparare actiuni proprii