Aventuri cu Poșta Română – Distanțare socială față de prezent

*O urmă de speranță – cât am stat la coadă, un domn a venit să cumpere titluri de stat

 Bum, bum, bum! Așa bubuiau ștampilele pe mandatul cetățeanului din fața mea, în oficiul poștal unde am mers să ridic un colet venit “din străinătate”. În oficiul imens, eram doar eu și domnul din fața mea – nu intră decât două persoane, e distanțare socială – și vreo trei funcționare (nu știu dacă acesta este termenul corect) – una „servea” cei doi clienți, celelalte erau ocupate cu alte lucruri.

Restul clienților așteptau afară, distanțați „la doi metri”, așa cum așteptasem și eu mai înainte, pe caniculă.

„Dimineață, a venit un domn cu mașina, a parcat în față și a intrat prin spate. Cine are relații intră în față, cine nu, stă la coadă”, îmi explicase domnul din fața mea, foarte familiar cu “afacerile” poștei.

Tot el m-a și lămurit că sunt la Oficiul potrivit-, întrucât din avizul primit în cutia poștală nu se putea distinge nicidecum unde trebuie să mă prezint. Am testat pe prietenii mei de pe Facebook și nimeni nu a reușit să descifreze biletul.

Poșta Română. Mi-a trimis un aviz indescifrabil, scris de mână. Am făcut investigații și m-am prezentat la adresă. După bubuiturile de ștampilă, mi-a venit rândul.

Ce să vezi, nici doamna de la ghișeu nu părea să înțeleagă ce scrie pe avizul meu.
Mi-am dat seama de asta când m-a întrebat în ce dată l-am primit. I-am răspuns că scrie pe bilet.

A început să mă caute “în sistem”. Nu, nu în vreo bază de date. Pe un caiet, cu pixul în mână, mutând pixul poziție cu poziție… Nu m-a găsit.

Surpriză!

În etapa a doua a procedurii, a trecut la calculator. A încercat să descifreze din nou avizul. Intervin salvator și îi citesc numărul de înregistrare pe care mi-l trimisese expeditorul, în urmă cu mai bine de două săptămâni. Da, atât a durat să ajungă un colet din Uniunea Europeană, cu serviciile poștale.

Aleluia!

Mă găsește în calculator!

Revine la caiet.

Mă găsește și în caiet.

Semnez. Apoi îmi caută frenetic coletul sub ghișeu, printre pungi. Îl găsește și plec.

Aproape jumătate de oră, într-o instituție înțepenită în trecut.

Afară se mai strânseseră ceva “clienți”. Cu unul dintre ei vorbisem puțin înainte să intru. Voia să cumpere titluri de stat emise de Ministerul Finanțelor și i-am permis să intre să întrebe dacă este posibil la acel oficiu. A intrat după mine să își ia obligațiunile. În discuție se băgase și domnul din fața mea și m-a întrebat cât e dobânda la acele titluri. Educație financiară la Poștă.

Deși am petrecut atât timp la Poștă, întâmplările cu cei doi domni au fost “refreshing”.

Aceasta este o altă relatare dintre cele despre experiențele cu instituțiile de stat. Este plin internetul de ele și, totuși, aceste experiențe reușesc să surprindă de fiecare dată când ți se întâmplă.

Dacă, de bine, de rău, cu ANAF am reușit să mă înțeleg online – le-a luat numai trei luni să îmi răspundă unui mesaj transmis prin aprilie, prin Spațiul Privat Virtual, la Poșta Română nici urmă de tehnologie… Adică era calculator, dar servea numai ca să identifice chestiile de pe caiet.

Știți trailerul de la desenele animate Zootropolis, unde funcționarii publici erau reprezentați de leneși? Specia de animale leneși, nu “leneș” adjectiv… Așa a fost, azi, la Poșta Română și noi vorbim despre 5G și alte avioane…