Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuzpixabay.com
Un azil pentru vârstnici aparţinând unei asociaţii, care funcţiona fără a avea licenţă, în Sectorul 5 din Bucureşti a fost închis de autorităţi până la remedierea deficienţelor, în urma unor controale. Acolo au fost găsiţi peste 50 de bătrâni, alţi 24 fiind mutaţi pentru a se evita controlul, la o altă adresă, unde, de asemenea, nu exista autorizaţie. Cincisprezece dintre ei vor fi duşi la Spitalul Colţea, mulţi fiind preluaţi de rude.
”Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Sectia 18 Poliţie, împreună cu reprezentanţi APIS, ANPC, DSP şi reprezentanţi ai Prefecturii Municipiului Bucureşti, în urma efectuării unor activităţi de control, au stabilit faptul că un azil de bătrâni din Sectorul 5 ar funcţiona fără avizele şi autorizaţiile conforme. De asemenea, s-a stabilit că o parte din persoanele din respectivul azil au fost relocate la o altă adresă din Sectorul 5, care de asemenea nu deţine autorizaţie de funcţionare sau aprobări prealabile, pentru a fi evitat controlul autorităţilor competente”, a transmis, sâmbătă, Poliţia Capitalei.
Conform sursei citate, toţi vârstnicii sunt evaluaţi din punct de vedere medical, urmând a fi relocaţi sau duşi la unităţi medicale.
Cercetările în acest caz continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul şi luarea măsurilor legale ce se impun.
Azilul respectiv, al Asociaţiei ”Acasă la Bunicii Mei”, se află pe Pieptanari 66A, sector 5, fiind închis până la remediere. În spaţiul de pe Pieptănari se aflau 53 de beneficiari, iar în celălalt 24.
Cincisprezece dintre ei vor fi duşi la Spitalul Colţea, iar mulţi dintre ei sunt preluaţi de aparţinători.
Ambasada României a primit o invitație oficială în China, dar, din perspectiva noastră, niciunul dintre…
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, miercuri, 47 de percheziții într-un dosar în care se investighează…
Morphosis Capital a atras 130 de milioane de euro pentru Fondul II, depăşind ţinta iniţială,…
Autoritățile europene au exprimat încă din iulie îngrijorările cu privire la măsurile guvernului care pot…
Sediul social Calea Victoriei nr. 35 A, Arad 310158 • Tel +40257 304 438 •…
Google nu va fi obligat să vândă Chrome după ce un judecător districtual federal a…
This website uses cookies.
Read More