Asigurari

BAAR: Documentul de asigurare Carte Verde trebuie prezentat pe suport de hârtie în afara ţării, în cazul unui control

Modificările normative privind dovada asigurării RCA în format electronic ori prin interogarea bazei de date AIDA, în cazul unui control al documentelor de asigurare, în vigoare cu începere din data de 11 septembrie 2020, au aplicabilitate numai pe teritoriul României, a anunţat joi Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR).

Conform legislaţiei europene, fiecare stat membru al Spaţiului Economic European poate verifica documentele de asigurare Carte Verde pentru vehiculele din alte state membre care circulă pe teritoriul său în condiţiile prevăzute de legislaţia sa.

“Având în vedere acest aspect şi ţinând seama de faptul că prevederile legislaţiilor din celelalte state membre în privinţa modalităţii în care se face dovada existenţei asigurării pot fi diferite, este recomandat ca atunci când circulaţi cu autovehiculul într-un alt stat din Spaţiul Economic European, să aveţi asupra dumneavoastră documentul de asigurare Carte Verde emis pe suport hârtie de asigurătorii RCA direct sau prin distribuitorii de asigurări”, se spune în comunicat.

De asemenea, reprezentanţii BAAR spun că atunci când se circulă cu autovehiculul într-un stat care nu este membru al Spaţiului Economic European (stat terţ) pentru care documentul de asigurare Carte Verde are valabilitate, acesta trebuie prezentat în original, pe suport hârtie.

“Atunci când circulaţi cu autovehiculul într-un stat care nu este membru al Spaţiului Economic European (stat terţ) pentru care documentul de asigurare Carte Verde are valabilitate, sunteţi obligaţi să aveţi asupra dumneavoastră documentul respectiv în original pe suport hârtie. În caz contrar vi se poate interzice accesul în statul respectiv până nu veţi încheia o asigurare RCA emisă de un asigurător autorizat în acel stat”, se arată comunicat.

Reprezentanţii BAAR fac aceste precizări referindu-se la prevederile art. 10 alin. (11) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017 privind asigurările auto din România astfel cum au fost modificate prin Norma nr. 36/2020 din 26 august 2020.

BAAR este o asociaţie profesională, de drept privat, independentă şi autonomă a tuturor societăţilor de asigurare, care, în baza legii, au dreptul să practice în România asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule (asigurători RCA) şi care îndeplineşte atribuţiile de birou naţional auto, de organism de plată a despăgubirilor, de organism de compensare, de centru de informare, precum şi alte atribuţii conferite prin lege. 

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

3 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

4 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

4 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More