Banci

Banca Centrală a Rusiei a vândut 2.390 miliarde de ruble la o licitaţie repo de o zi

Banca Centrală a Rusiei a anunţat marţi că a vândut 2.390 miliarde de ruble (26 miliarde de dolari) la o licitaţie repo de o zi, în condiţiile în care încearcă să menţină o anumită stabilitate financiară, după ce a decis luni să majoreze dobânda de bază de la 9,50% la 20%, pentru a contracara riscurile deprecierii rublei şi inflaţia ridicată, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Nu a existat nicio limită la licitaţia “de reglaj fin” de marţi, care are ca obiectiv sprijinirea băncilor cu lichidităţi, după ce sancţiunile impuse Rusiei în urma invadării Ucrainei au vizat instituţiile financiare şi au dus la prăbuşirea rublei.

Administraţia preşedintelui Joe Biden a interzis luni persoanelor fizice şi companiilor americane să facă afaceri cu Banca Centrală a Rusiei, Fondul suveran de investiţii al Rusiei şi Ministerul rus de Finanţe.

Deciziile adoptate de Departamentul american al Trezoreriei vor conduce practic la “imobilizarea imediată” a activelor Băncii centrale a Rusiei deţinute în SUA sau de cetăţenii americani, se precizează într-un comunicat al Trezoreriei americane.

Restricţiile adoptate de SUA şi UE cu privire la activele Băncii Centrale a Rusiei vor imobiliza aproape jumătate din fondurile de război ale lui Putin, a estimat un purtător de cuvânt al Trezoreriei americane.

Oficialii americani estimează că Putin dispune de rezerve valutare în valoare de aproximativ 630 miliarde de dolari, iar măsurile anunţate luni sunt destinate să îi limiteze capacitatea de a vinde aceste rezerve pentru a reduce presiunile de finanţare apărute pe piaţa internă din Rusia.

Aceasta este ultima lovitură în cadrul sancţiunilor financiare adoptate de Occident împotriva Rusiei după invadarea Ucrainei şi este destinată să lovească sistemul financiar rusesc şi aşa slăbit.

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

2 ore ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

3 ore ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

3 ore ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

3 ore ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More