Update articol:

Banca Centrală a Turciei menţine dobânda de bază la 50% dar avertizează asupra incertitudinilor legate de inflaţie

Banca Centrală a Turciei menţine dobânda de bază la 50% dar avertizează asupra incertitudinilor legate de inflaţie
 - poza 1
Banca Centrală a Turciei a menţinut dobânda de politică monetară neschimbată, la 50%, în linie cu estimările, dar a avertizat că datele recente privind inflaţia sporesc incertitudinile, un indiciu că relaxarea politicii monetare nu va începe până anul viitor, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Ultima dată când Banca Turciei a majorat dobânda de bază a fost în martie, când costul creditului a fost urcat cu 500 de puncte de bază, acesta fiind punctul final al unui ciclu agresiv de majorare a dobânzilor început în urmă cu un an pentru a contracara o creştere explozivă a preţurilor. Între timp comitetul de politică monetară de la Banca Turciei a păstrat dobânzile nemodificate, deşi a promis că le va majora dacă prognoza de inflaţie se va înrăutăţi.

În septembrie, tendinţa de bază a inflaţiei arată o uşoară creştere. Incertitudinile privind evoluţia inflaţiei au sporit în urma noilor date. Aşteptările inflaţioniste şi evoluţia preţurilor continuă să provoace riscuri procesului de dezinflaţie”, a informat Comitetul de politică monetară de la Banca Turciei.

Unii analişti spun că mesajul prudent sugerează că instituţia va aştepta posibil până în ianuarie pentru a începe reducerea dobânzii.

După ce rata lunară a inflaţiei a urcat mai mult decât se estima în septembrie, la aproape 3%, analiştii intervievaţi de Reuters previzionează că acum Banca Centrală a Turciei va aştepta mai mult pentru a reduce dobânda de politică monetară.

“Pare clar că Banca Turciei, la fel ca noi, nu crede că sunt îndeplinite condiţiile pentru a începe curând relaxarea politicii monetare”, a apreciat Nicholas Farr, economist la Capital Economics.

Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 49,4% în septembrie – de la nivelul de vârf de 75% în mai. Economiştii se aşteaptă ca inflaţia în Turcia să coboare până la 42% la finele anului.

BVB | Știri BVB
CONPET SA (COTE) (29/10/2025)

Hotararea A.G.E.A. si A.G.O.A. din 29.10.2025

Digi Communications N.V. (DIGI) (29/10/2025)

Decontarea emisiunii obligatiunilor scadente in 2031 de catre Digi Romania

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (29/10/2025)

Perioada inchisa 30.10.2025 - 28.11.2025

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (29/10/2025)

Alegere Presedinte CA si Comitete consultative

Sphera Franchise Group (SFG) (29/10/2025)

Disponibilitate vot online AGOA din 05.11.2025