Update articol:

BCE anunţă reducerea birocraţiei pentru bănci

bce
Banca Centrală Europeană va reduce birocraţia pentru creditori, în zone ca răscumpărările de acţiuni şi noile numiri, dar băncile nu ar trebui să se aştepte la o dereglementare majoră, a afirmat miercuri Claudia Buch, preşedintele Consiliului de supraveghere al BCE, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

În ultima perioadă s-au intensificat solicitărilor creditorilor către BCE pentru atenuarea poverii supervizării bancare, în condiţiile în care Administraţia Trump s-a angajat să reducă reglementările pentru băncile americane.

Buch a explicat că BCE va simplifica modul în care sunt aprobate achiziţiile de acţiuni şi obligaţiuni ale băncilor, modelele lor interne şi securitizările, numirile de noi membri ai Board-ului şi investitorii.

“Putem îmbunătăţi sistemul şi să-l facem mai puţin complex”, a declarat Buch în cel mai detaliat discurs pe acest subiect.

De asemenea, va fi simplificat Procesul anual de analiză şi de evaluare al băncilor, realizat de BCE, îmbunătăţirile urmând să intre în vigoare în următorii trei ani.

Buch a dezminţit că vor exista modificări bruşte, radicale. “Nu vor exista schimbări de mare amploare”, a dat asigurări oficialul BCE.

Comisia Europeană a amânat din nou, până la 1 ianuarie 2027, reglementările bancare globale Basel III – care includ norme mai stricte privind capitalul băncilor, aşteptând mai multă claritate privind planurile administraţiei SUA de a reglementa sectorul său financiar.

Organismele globale de reglementare s-au străduit aproape un deceniu după criza financiară din 2008 să forţeze băncile să îşi majoreze rezervele de fonduri proprii, pentru a evita o repetare a acesteia. Băncile europene trebuie să îşi majoreze nivelul capitalului pentru a ajunge din urmă băncile americane, mai profitabile.

Comitetul de la Basel pentru Supraveghere Bancară a convenit, în 2017, cerinţe suplimentare de capital.

Iar Consiliul guvernatorilor BCE a înfiinţat un grup de lucru, condus de vicepreşedintele Luis de Guindos, care va analiza simplificarea reglementărilor.

Buch a explicat că acest grup va fi în completarea supervizorilor şi a cerut autorităţilor de la nivel naţional şi european să-şi aducă contribuţia, astfel încât “cerinţele naţionale de raportare care dublează sau le contrazic pe cele europene să fie retrase”.

BVB | Știri BVB

SIF HOTELURI SA (CAOR) (01/09/2025)

Hotarari AGA E 01.09.2025

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (01/09/2025)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor - 31.08.2025

IAR SA Brasov (IARV) (01/09/2025)

Neintrunire cvorum AGEA 01.09.2025

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (01/09/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (01/09/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie