Banci

BCE: Creditele neperformante şi Brexitul, principalele riscuri pentru băncile din zona euro în 2019

Creditele neperformante, atacurile cibernetice şi Brexitul sunt printre cele mai mari riscuri pentru băncile din zona euro în 2019, se arată într-un raport privind evaluarea riscurilor, prezentat marţi de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite Reuters.

Creşterea economică a zonei euro a redus incertitudinile, dar riscurile externe – protecţionismul, Brexitul, turbulenţele de pe pieţele emergente – sunt în creştere şi trebuie atent monitorizate, a anunţat BCE, care supraveghează cele mai importante 118 instituţii financiare din zona euro.

“Comparativ cu anul trecut, a existat o substanţială scădere a riscurilor provocate de condiţiile economice şi fiscale din zona euro. În acelaşi timp, au crescut incertitudinile geopolitice, turbulenţelor de pe pieţele financiare, iar profiturile băncilor sunt afectate de ratele scăzute ale dobânzilor. Evoluţiile în domeniul digitalizării au exacerbat riscurile legate de sistemele IT ale băncilor şi de atacurile cibernetice”, apreciază instituţia financiară, potrivit Agerpres.

În privinţa Brexitului, BCE consideră că instituţiile financiare trebuie să fie pregătite pentru orice evoluţii, deoarece nu s-a ajuns încă la un acord, cu câteva luni înainte ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană.

“Stadiul pregătirilor băncilor pentru Brexit rămâne una dintre priorităţile departamentului de supervizare bancară din cadrul BCE, care va superviza direct instituţiile care îşi vor reloca activităţile în Uniunea Europeană”, anunţă instituţia financiară.

BCE dă asigurări că va face în continuare presiuni asupra instituţiilor financiare să-şi reducă creditele neperformante (NPL), după progresele remarcabile înregistrate anul acesta, şi va analiza practicile de creditare pentru a diminua potenţialele riscuri.

Articole recente

Şefa diplomaţiei europene avertizează că cedarea de teritorii Rusiei este o “capcană” a lui Vladimir Putin

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene (UE) pentru Afaceri Externe, Kaja Kallas, a avertizat vineri că…

o oră ago

Arsenalul nuclear al Chinei este în creştere (Reuters)

Pe lângă o creştere masivă a puterii de foc militare convenţionale, China s-a lansat într-o…

o oră ago

Egiptul va cumpăra grâu din Franţa, România şi Ucraina

Organismul de stat care se ocupă de achiziţiile de grâu ale Egiptului, Future of Egypt,…

o oră ago

Plata eșalonată a devenit opțiunea favorită a celor care au solicitat plata pensiei private, din 2018 de când a fost introdusă (desprepensiiprivate.ro)

Plata eșalonată a devenit opțiunea favorită a celor care au solicitat plata pensiei private, din…

2 ore ago

ANALIZĂ XTB: Argintul urcă în preferințele investitorilor. Semnale de noi maxime pe piețele globale

Argintul înregistrează o creștere remarcabilă în 2025, poziționându-se ca una dintre cele mai performante mărfuri…

2 ore ago

Eliminarea eșalonării simplificate descurajează antreprenorii. Moartea contribuabilului nu ajută pe nimeni (avocat)

Eliminarea eșalonării simplificate și modificarea celei clasice, folosite de antreprenorii care au probleme financiare, îi…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More