Burse/Investitii

BCR aduce pe bursă o emisiune de obligațiuni de un miliard de lei, bătând recordul de 600 de milioane de lei, din 2019

O emisiune de obligațiuni BCR de un miliard de lei a fost procesată, azi, în sistemul Bursei de Valori București. Emisiunea are scadența în 2028. Au fost efectuate 32 de  tranzacţii, cu 2000 de titluri sub simbolul BCR28.

În 2019,  Banca Comercială Română a listat la Bursa de Valori București, o  emisiune de obligaţiuni în valoare de 600 de milioane de lei, pe 7 ani, la acea dată fiind o valoare record pentru emisiunile de obligațiuni de la BVB.

Atunci, Ioana Tănase, Director Executiv, Corporate Finance BCR, a menționat că BCR țintește emisiuni de obligațiuni anuale între 0,5 și 1,5 miliarde lei, în următorii 4-5 ani.

Atunci, emisiunea a obţinut un cupon de 5,35%. Subscrierile au fost echilibrat distribuite între administratori de active, fonduri de pensii, companii de asigurări şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

Bursa de Valori Bucureşti a închis azi în scădere pe toţi indicii şedinţa de miercuri, cu o valoare a schimburilor de 1,06 miliarde de lei (215,313 milioane de euro), din care 1,03 miliarde de lei tranzacţii cu obligaţiuni şi 30 milioane de lei cu acţiuni.

Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,30%, până la 11.607,74 de puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat o scădere de 0,32%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,28% din valoare.

În acelaşi timp, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa pe minus cu 0,28%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 0,26%. Indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în scădere cu 0,21%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Fondului Proprietatea, care au generat schimburi în valoare de 4,59 milioane de lei, urmate de titlurile Teraplast, cu 3,93 milioane de lei, şi de cele ale Băncii Transilvania – 2,46 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Mecanică Fină, în creştere cu 13,68%, Conted (+10,94%) şi COS Târgovişte (+8,98%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de titlurile SIF Hoteluri (-13,33%), Romcab (-9,43%) şi Dafora (-5,88%).

Articole recente

Mediul de afaceri din România: Impozitul minim pe cifra de afaceri descurajează investiţiile şi erodează competitivitatea

Menţinerea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) reprezintă o modalitate de impozitare care descurajează…

22 de minute ago

Percheziții DNA într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciul de peste 90 de milioane de lei

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, miercuri, 47 de percheziții într-un dosar în care se investighează…

3 ore ago

Morphosis Capital a atras 130 de milioane de euro pentru Fondul II, depăşind ţinta iniţială

Morphosis Capital a atras 130 de milioane de euro pentru Fondul II, depăşind ţinta iniţială,…

3 ore ago

Ovidiu Wlassopol: Autoritățile europene au exprimat încă din iulie îngrijorările cu privire la măsurile guvernului care pot afecta independența ASF (vezi scrisoarea)

Autoritățile europene au exprimat încă din iulie îngrijorările cu privire la măsurile guvernului care pot…

4 ore ago

Disponibilitate Situații financiare individuale interimare simplificate la 30 iunie 2025 ale LION CAPITAL SA

Sediul social Calea Victoriei nr. 35 A, Arad 310158 • Tel +40257 304 438 •…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More