International

Bernie Sanders anunţă că a strâns 1,8 milioane de dolari cu fotografia de la învestitură; banii, donaţi organizaţiilor de caritate

Senatorul american Bernie Sanders a anunţat miercuri că va dona unor organizaţii de caritate cei 1,8 milioane de dolari strânşi prin vânzările de produse inscripţionate cu deja celebra fotografia a AFP în care apărea singur, zgribulit şi cu braţele încrucişate, în cadrul ceremoniei de învestitură a lui Joe Biden.

Imortalizat de fotograful AFP Brendan Smialowski, momentul a inspirat mii de meme-uri în întreaga lume, astfel că fostul candidat progresist la alegerile prezidenţiale, recunoscut pentru tonul său pasionant şi pentru aerul deseori morocănos, a devenit vedetă pe internet.

Senatorul independent de Vermont a adunat 1,8 milioane de dolari “în cinci zile pentru organizaţii de caritate” în acest stat rural din nord-estul SUA, prin vânzări de produse pe care el apare “cu mănuşile sale cu un singur deget” în ziua învestirii noului preşedinte democrat, la 20 ianuarie, se arată într-un comunicatul citat de Agerpres.

Tricouri, pulovere şi alte produse derivate au fost scoase la vânzare pe site-ul său în seara de 21 ianuarie, iar stocurile s-au epuizat în jumătate de oră. Noile produse adăugate în weekend au fost vândute toate încă de luni dimineaţă, se mai menţionează în comunicat, citat de AFP.

Bernie Sanders afirmă, citat în comunicat, că el şi cu soţia sa, Jane, sunt impresionaţi “de creativitatea arătată de atât de mulţi oameni” şi “bucuroşi să îi ajutăm pe locuitorii nevoiaşi din Vermont”.

“Însă această sumă nu va putea înlocui acţiunea Congresului, aşa că voi face tot ce îmi stă în putinţă la Washington pentru a mă asigura că lucrătorii din Vermont şi din întreaga ţară obţin sprijinul de care au nevoie în mijlocul acestei crize, cea mai gravă pe care o traversăm de la Marea Depresiune”, a adăugat senatorul, socialist autoproclamat.

Getty Images, agenţia care distribuie fotografiile AFP în SUA, “va dona venituri” obţinute din acordul de comercializare către organizaţia de caritate Meals on Wheels, precizează comunicatul.

Fotograful Brendan Smialowski consideră “impresionante” evoluţia acestei imagini şi “toate declinările sale”. “Când am făcut fotografia, m-am gândit că este un moment bun, care merită câteva cadre”, a spus el miercuri pentru AFP.

“Deşi niciodată nu mă aştept şi nu caut ca munca mea să devină virală sau să se transforme în meme-uri, acestea nu mă surprind, pentru că internetul şi reţelele sociale sunt imprevizibile”, a adăugat el. “Internetul seamănă cu un animal sălbatic – dificil de anticipat şi greu de domesticit”, a mai declarat fotograful.

Articole recente

UE trebuie să sporească presiunea asupra Rusiei prin sancțiuni suplimentare, subliniază Kaja Kallas în plenul PE

Uniunea Europeană trebuie să crească presiunea asupra Rusiei prin adoptarea unor sancțiuni suplimentare și prin…

18 minute ago

AUR a atacat la Curtea Consituţională patru dintre proiectele de lege din al doilea pachet pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă, marţi, că a depus la Curtea Constituţională patru sesizări…

22 de minute ago

Trimisul UE pentru sancţiuni, la Washington pentru a discuta cu omologii americani despre noi sancţiuni împotriva Rusiei

Trimisul Uniunii Europene pentru sancţiuni, David O'Sullivan, s-a deplasat la Washington cu o echipă de…

39 de minute ago

Concernul german Rheinmetall va furniza Ucrainei un nou sistem de apărare împotriva dronelor

Producătorul german de armament Rheinmetall va furniza Ucrainei noul sistem de apărare antiaeriană Skyranger, pentru…

42 de minute ago

Electrica și Romgaz vor dezvolta proiecte de energie verde, cu o putere totală instalată de până la 400 MW

Electrica și Romgaz semnează un Memorandum de înțelegere pentru dezvoltarea de capacități de producție și…

o oră ago

PEFA lansează Indexului Antreprenoriatului Feminin la Chișinău

Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA organizează, în data de 17 septembrie, la Chișinău,…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More