Turism

BIBI Touring Touroperator: Creștere cu 3% a interesului turiștilor pentru vacanțe în România, în prima jumătate a anului 2024

În această perioadă estivală, când pe Riviera Românească sunt disponibile oferte last minute pentru majoritatea hotelurilor, turiștii români par să redescopere pofta de vacanță, totalul rezervărilor fiind cu 8% mai mare față de perioada similară a anului trecut, conform datelor BIBI Touring Touroperator, unul dintre cei mai importanți touroperatori specializați pe vacanțe turistice în România.

De altfel, această creștere, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS), păstrează evoluția primei jumătăți a anului 2024, când numărul turiștilor a fost în medie cu 3% mai mare față de anul trecut, sosirile înregistrate în structuri de primite turistică din România, însumând 5786 mii persoane.

 În ceea ce privește sosirile turiștilor străini care au vizitat România, în primul semestru din 2024, acestea au reprezentat 18,2% din totalul  cazărilor, iar durata medie a sejurului a fost de 2,1 zile, conform datelor INS.

Din perspectiva BIBI Touring Touroperator, turiștii au fost mai dornici în planificarea vacanțelor încă de la sfârșitul anului trecut, prin intermediul agențiilor de turism, programele “Înscrieri Timpurii” fiind preferate pentru reducerile cuprinse între 20-30% sau chiar mai mult.  Plata cu vouchere de vacanță a avut o pondere de aproape 30% din totalul rezervărilor, valoarea acestora la nivel național în 2023 fiind de aproape 2 miliarde de lei, din care 95% fiind deja decontate.

Pentru zona de litoral în sezonul 2024, turiștii au la dispoziție peste 4000 unități de cazare clasificate, cu 151.720 locuri, reprezentând 25% din totalul numărului de locuri din România. Evoluția este cu aproape 15% mai mare față de 2023, această creștere  datorându-se în principal unităților de cazare tip apartament și camere de închiriat, conform datelor Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

Stațiunile din zona de litoral care s-au bucurat în prima jumătate a anului de cel mai mare număr de turiști, au fost: Mamaia, Eforie Nord și Venus, cu o pondere de 51% din totalul pachetelor vândute de BIBI Touroperator, în timp ce în zona de munte: Sinaia, Predeal și Poiana Brașov au reprezentat 57% din totalul rezervărilor, iar pentru balneo:  Băile Felix, Călimănești-Căciulata și Băile Herculane, au avut un procent de 68%, conform datelor BIBI Touring Touroperator.

Tot în această perioadă, pentru zonele de munte – balneo, rural, orașe și Delta Dunării cererea a fost în medie cu 10% mai mare pentru unități de cazare clasificate, față de perioada similară din 2023. La rândul lor, vacanțele tip city-break au înregistrat o creștere cu 8%, turiștii redescoperind dorința pentru  vacanțe în orașe care le oferă o varietate de activități și evenimente, marea majoritate dintre acestea, prin Organizațiile locale de Management al Destinației.

În primul semestru din 2024 a crescut interesul pentru ecoturism și activități în natură, programele dezvoltate prin departamentul BIBI Adventures bucurându-se de o creștere cu 15% a numărului de participanți față de prima jumătate a anului 2023. Printre cele mai apreciate activități au fost turele cu biciclete clasice sau electrice, drumețiile pe cărări de munte, sporturile pe apă  sau  festivalurile tip adventures, destinate atât  adulților cât și familiilor cu copii.

Românii în căutare de vacanțe au acordat o atenție sporită bugetului alocat sejurului și raportului calitate/preț, preferând unități clasificate superior, cu facilități și servicii incluse. Astfel, pentru zona de litoral, turiștii au preferat în procent de 32% unitățile clasificate de 3 stele și 41% pe cele de 4 stele, iar pentru zona de munte-balneo proporția este constantă, cu o pondere de 43%, atât pentru unitățile de 3 cât și pentru cele de 4 stele. S-a remarcat și o ușoară creștere a interesului pentru hotelurile clasificate la 5*, aproape 10% dintre turiștii români optând pentru vacanțe în aceste hoteluri.

“Prima parte a anului 2024 s-a dovedit plină de provocări pentru turismul romanesc. După un început foarte bun în ianuarie și februarie, cu o creștere a cererii de 20% s-au înregistrat  scăderi în lunile mai și iunie și o ușoară revenire în iulie.

Cifrele de la statistică reflectă această stagnare, sau o foarte ușoară creștere.  Să sperăm că pentru ultimul semestru lucrurile se vor îmbunătății, având în vedere că suntem într-un an electoral iar miza va fi reprezentată de alegerile prezidențiale și parlamentare.” a declarat Adrian Voican, președinte Bibi Group4Travel.”

Pentru ultimul semestru al anul 2024, BIBI Touring Touroperator estimează o creștere a tarifelor cu 5-10% față de perioada similară din 2023 și o durată medie a sejurului de 2,9 nopți pentru pentru zona de munte – balneo. Programele “Înscrieri Timpurii” pentru sărbătorile de iarnă, lansate încă de luna trecută, se bucură de un real succes, turiștii români fiind interesați de petrecerea Crăciunului și Revelionului, în destinații cu tradiții autentic românești.

***

Despre BIBI Touroperator

BIBI Touroperator, membru BIBI  Group4Travel, este unul dintre cei mai importanți touroperatori pe piața locală de turism, specializat pentru România, cu o cifră de afaceri a grupului de peste 13 milioane euro. De numele BIBI se leagă implementarea pentru prima dată în România a conceptului “Înscrieri Timpurii”. Bibi este un brand românesc creat în urmă cu peste 30 de ani, cu activități în domeniile turism și HORECA.

Articole recente

Trump spune că SUA ar putea oferi sprijin aerian pentru a susţine un acord de pace în Ucraina

Preşedintele american, Donald Trump, a declarat marţi că a exclus desfăşurarea de trupe americane pe…

40 de minute ago

Exim Banca Românească reduce dobânda minimă la creditele de nevoi personale şi majorează suma maximă acordată

Exim Banca Românească a lansat o nouă soluţie de finanţare pentru persoanele fizice, disponibilă începând…

o oră ago

Buzoianu: Nişte directoraşi şi nişte şefuţi care ţin puterea strânsă încearcă să manipuleze o reformă reală a Romsilva

Nişte directoraşi şi nişte şefuţi care ţin puterea strânsă încearcă, astăzi, să manipuleze o reformă…

o oră ago

Lupu (UniCredit Bank): Vom fi în măsură să oferim acces la piaţa locală de capital investitorilor instituţionali ce au pe radar România

Ca participant la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), UniCredit Bank va fi în măsură să…

2 ore ago

Platforma electronică EPIDS pentru acordarea tichetului de energie este funcțională (Ministerul Energiei)

Consumatorii vulnerabili pot solicita, online, acordarea tichetului electronic de energie, începând de azi, în platforma…

2 ore ago

UniCredit Bank devine Participant la sistemul de tranzacționare al Bursei de Valori București

Bursa de Valori București (BVB) a urat astăzi bun venit, în mod oficial, companiei UniCredit…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More