Update articol:

Biden ignoră criticile vehemente ale Beijingului

Biden Sursa foto: Facebook

Joe Biden a reacţionat laconic joi la criticile recente, neobişnuit de puternice, ale liderilor chinezi legate de politica americană faţă de Beijing, scrie AFP, potrivit Agerpres.

Întrebat despre cum a reacţionat la remarcile foarte directe ale omologului său chinez, Xi Jinping, preşedintele american a răspuns pur şi simplu “nu prea mult”.

Luni, liderul chinez a emis, potrivit unui raport al agenţiei de presă Xinhua, o rară critică directă la adresa Statelor Unite, reproşându-le nominal că antrenează ţările occidentale într-o “politică de izolare, încercuire şi represiune împotriva Chinei”.

Şi marţi, ministrul chinez de externe, Qin Gang, a declarat că “dacă Statele Unite nu pun frână, ci continuă să accelereze pe calea greşită, niciun fel de protecţii nu vor împiedica deraierea” relaţiilor dintre Beijing şi Washington.

Dacă se va întâmpla asta, “va fi inevitabil un conflict şi o confruntare”, a adăugat Qin Gang într-o conferinţă de presă.

Dacă preşedintele democrat spune că încearcă să pună în aplicare protecţii diplomatice pentru a preveni ca această competiţie să degenereze, mai multe episoade recente, de la ostilitatea crescândă a Washingtonului faţă de TikTok până la afacerea balonului chinez, tind să indice că orizontul unei apropieri se întunecă pe zi ce trece.

BVB | Știri BVB

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (11/09/2025)

Raport lunar (Factsheet) august 2025

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (11/09/2025)

Reluare tranzactionare ora 16:55 - conform art. 115 Titlul II si art. 6, Titlul III , Codul BVB - Piata reglementata principala - Decizie ASF nr. 888/11.09.2025 - aprobare amendament document oferta publica de cumparare actiuni RMAH

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (11/09/2025)

Eliberare CIIF din partea ASF - reducere capital social

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (11/09/2025)

Notificare reziliere Contract CTE Iernut