Update articol:

Biden îl primeşte pe premierul japonez Kishida pe 13 ianuarie, la Washington

Biden Sursa foto: Facebook

Preşedintele american, Joe Biden, îl va primi vineri, 13 ianuarie, la Washington, pe premierul japonez, Fumio Kishida, a anunţat marţi Casa Albă, citată de AFP, potrivit Agerpres.

Cei doi lideri urmează să discute o serie de subiecte diplomatice fierbinţi, în special Coreea de Nord, Ucraina, China, economia sau chiar schimbările climatice, a precizat purtătoarea de cuvânt a executivului, Karine Jean-Pierre, într-un comunicat.

Această vizită are ca scop “dezvoltarea în continuare a legăturilor dintre guvernele, economiile şi popoarele noastre”, a adăugat Karine Jean-Pierre.

Pe parcursul anului trecut, Joe Biden şi Fumio Kishida “au lucrat în strânsă legătură pentru a moderniza alianţa dintre Statele Unite şi Japonia”, inclusiv o “aprofundare a cooperării lor în domeniul tehnologiilor avansate”, precum şi pentru dezvoltarea unei regiuni “Indo-Pacific libere şi deschise”, cu referire la regiunea geografică Asia-Pacific, potrivit comunicatului.

De asemenea, preşedintele american îşi va reînnoi sprijinul acordat preşedinţiei japoneze a G7 şi mandatului său de membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU, potrivit Casei Albe. 

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (09/01/2026)

AGEA CNAB din data de 9 ianuarie 2026 - a doua convocare

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (09/01/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (09/01/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 22.12.2025-09.01.2026

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (09/01/2026)

Contract cf. art. 234 lit. i) Reg. ASF 5 din 2018