Update articol:

Biden îl primeşte pe premierul japonez Kishida pe 13 ianuarie, la Washington

Biden Sursa foto: Facebook

Preşedintele american, Joe Biden, îl va primi vineri, 13 ianuarie, la Washington, pe premierul japonez, Fumio Kishida, a anunţat marţi Casa Albă, citată de AFP, potrivit Agerpres.

Cei doi lideri urmează să discute o serie de subiecte diplomatice fierbinţi, în special Coreea de Nord, Ucraina, China, economia sau chiar schimbările climatice, a precizat purtătoarea de cuvânt a executivului, Karine Jean-Pierre, într-un comunicat.

Această vizită are ca scop “dezvoltarea în continuare a legăturilor dintre guvernele, economiile şi popoarele noastre”, a adăugat Karine Jean-Pierre.

Pe parcursul anului trecut, Joe Biden şi Fumio Kishida “au lucrat în strânsă legătură pentru a moderniza alianţa dintre Statele Unite şi Japonia”, inclusiv o “aprofundare a cooperării lor în domeniul tehnologiilor avansate”, precum şi pentru dezvoltarea unei regiuni “Indo-Pacific libere şi deschise”, cu referire la regiunea geografică Asia-Pacific, potrivit comunicatului.

De asemenea, preşedintele american îşi va reînnoi sprijinul acordat preşedinţiei japoneze a G7 şi mandatului său de membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU, potrivit Casei Albe. 

BVB | Știri BVB
TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (16/10/2026)

Autorizarea noilor membri ai Consiliului de Supraveghere

CRIS-TIM FAMILY HOLDING (CFH) (16/10/2026)

Numire Director Operational (COO)

AETA SA (ELGS) (16/10/2026)

Schimbare Reprezentant Permanent & Numire Director General

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (16/10/2026)

Perioada inchisa 19.10.2026-18.11.2026