Categories: Fără categorie

Biden îşi doreşte în continuare un summit cu Putin, dă asigurări un înalt responsabil american

Preşedintele SUA, Joe Biden, îşi menţine propunerea de a organiza un summit cu omologul său rus Vladimir Putin “în următoarele luni”, estimând că o întâlnire este “crucială” pentru “a pune capăt escaladării înainte ca ea să degenereze”, a declarat joi un înalt responsabil american, relatează AFP, potrivit Agerpres.

După anunţarea unei serii de sancţiuni financiare severe şi a expulzării a zece diplomaţi ruşi în post în SUA, drept răspuns la un atac cibernetic de amploare imputat oficial Moscovei, acest responsabil a precizat că o parte dintre represaliile americane “vor rămâne secrete”.

El nu a precizat dacă este vorba despre un contraatac informatic sau despre o altă ripostă.

“Măsurile pe care le anunţăm astăzi reprezintă riposta noastră publică, care dorim să fie percepută drept fermă, dar proporţională”, a adăugat acest responsabil în cadrul unui briefing pentru jurnalişti.

“Vrem să spunem cu claritate că nu avem nicio dorinţă de a alimenta o escaladare cu Rusia”, a insistat el, dând asigurări că Joe Biden l-a informat pe Vladimir Putin despre aceste represalii în cursul convorbirii telefonice din această săptămână.

În cadrul aceleiaşi conversaţii, preşedintele american a făcut oferta organizării unui summit “într-o ţară terţă (…) în următoarele luni”.

“Ruşii nu au răspuns încă (…) dar noi credem că în umătoarele luni va fi crucial pentru cei doi lideri să se întâlnească şi să discute despre toate problemele pe care le prezintă relaţia noastră”, a explicat acest responsabil.

El a estimat că un astfel de summit ar urma să permită “găsirea unui mod stabil şi eficient de a avansa pentru a stopa orice escaladare înainte ca ea să degenereze”.

El a avertizat însă că SUA îşi rezervă dreptul de a răspunde la o eventuală contra-ripostă rusă, în funcţie de amploarea acesteia.

Articole recente

Dronele ucrainene lovesc o importantă rafinărie de petrol rusă din regiunea Leningrad

Dronele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Kirishi din regiunea Leningrad, Rusia, în noaptea de…

33 de minute ago

O dronă ucraineană a lovit o fabrică chimică din regiunea Perm Krai din Rusia, la 1.800 km de graniță, potrivit presei

O dronă ucraineană a lovit fabrica Metafrax Chemicals din regiunea Perm Krai din Rusia în…

36 de minute ago

Zelenski: Drona a pătruns 10 kilometri în teritoriul românesc şi a operat în spaţiul aerian al NATO timp de 50 de minute. Este o extindere evidentă a războiului de către Rusia

Preşedintele Volodimir Zelenski a afirmat sâmbătă seara, într-o postare pe X, că drona interceptată de…

41 de minute ago

Ucraina a lovit unul dintre cele mai mari complexe de rafinare a petrolului din Rusia

O dronă ucraineană s-a prăbuşit sâmbătă peste unul dintre cele mai mari complexe de rafinare…

48 de minute ago

China deschide anchete privind discriminarea şi dumpingul împotriva cipurilor americane, înaintea noilor negocieri comerciale

Ministerul Comerţului din China a anunţat sâmbătă lansarea a două investigaţii împotriva Statelor Unite, cu…

o oră ago

Australia va investi 6,8 miliarde de euro într-un şantier naval pentru submarine nucleare

Australia va investi echivalentul a 6,8 miliarde de euro pentru a face unul dintre şantierele…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More