Update articol:

Biriş: Până în 2031 trebuie cumva să asigurăm resursele pentru o ajustare de peste 10% din PIB a deficitului

România trebuie să asigure până în 2031 resursele pentru o ajutare de peste 10% din PIB a deficitului bugetar, a afirmat, marţi, Gabriel Biriş, vicepreşedinte al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

“Din păcate, acum suntem într-un vârf al deficitului pornit din 2017. Din 2017 a început creşterea accelerată a acestui deficit. Noi în 2024 am avut planificat, conform legii bugetului de stat, un deficit de 5,6%. Am ajuns la peste 9%. Am depăşit chiar şi cifrele ajustate, conform înţelegerii din planul bugetar pe termen mediu, în 7 ani să aducem deficitul la 2,5% în 2031. Acum, urmare a măsurilor, în special de creştere a taxelor, un pic şi de apăsare pe pedala asta a colectării, mai puţin pe reducerea de cheltuieli, suntem pe un trend descrescător. Care trend descrescător trebuie să continue într-un ritm susţinut în aşa fel încât de la 8, mă rog, până acum se vorbea că trebuie să încheiem cu deficit de 7%, după care, acum se discută la Bruxelles să nu se supere prea tare pe noi că va fi 8%. Sper să fie 8 şi să nu fie 9. Pentru că dacă se tot întârzie măsurile de reducere semnificativă a cheltuielilor, probabil că asta va fi problema de discuţie. În 2031 trebuie să ajungem la 2,5% din PIB. Deci, practic, vorbim de o ajustare de 5,5% din PIB de la 8 la 2,5. Ce nu spune deloc acest plan de ajustare pe şapte ani este că între timp trebuie să mai adăugăm 3% cheltuielile cu Apărarea. Mai trebuie să suportăm impactul cataclismului care va urma începând cu 2028, şi anume pensionarea decreţeilor. Deci noi, până în 2031, trebuie cumva să asigurăm resursele pentru o ajustare de peste 10% din PIB a deficitului”, a explicat Gabriel Biriş, la conferinţa ‘Nevoia restructurării şi reconstrucţiei economiei naţionale româneşti într-o lume în schimbare’ , organizată de Asociaţia pentru Studii şi Prognoze Economico-Sociale, potrivit Agerpres.

El a menţionat că veniturile la buget nu au crescut în ultimii ani, România având venituri fiscale de 30-31% din PIB, şi a susţinut că acestea ar putea creşte dacă ţara noastră ar avea o mai bună colectare a Taxei de Valoarea Adăugată.

“S-au dus la Bruxelles anul trecut, în planul de ajustare, cu prognoza veniturilor din TVA în 2031 la 7,5%. Păi dacă TVA teoretic colectabilă este de 11%, tu cum îţi stabileşti ca ţintă doar 7,5? Ce, te duci la Bruxelles, faci un document public pe care puţini din oamenii fără educaţie financiară îl înţeleg, prin care tu dai o declaraţie de neagresiune cu marii hoţi. Păi dacă noi propunem să creştem veniturile din zona asta, a marilor hoţi, ce facem? Oamenii de afaceri gâfâie”, a declarat Gabriel Biriş.

Potrivit acestuia, o ajustare de o asemenea amplitudine nu poate să fie făcută pe PIB-ul actual, ci crescând producţia, dar aceasta nu poate fi făcută prin creşterea datoriei publice.

Asociaţia pentru Studii şi Prognoze Economico-Sociale (ASPES) a organizat, marţi, conferinţa cu tema: ‘Nevoia restructurării şi reconstrucţiei economiei naţionale româneşti într-o lume în schimbare’ iar Agenţia Naţională de Presă AGERPRES a fost partener media al evenimentului. 

BVB | Știri BVB

ROCA INDUSTRY HOLDINGROCK1 S.A. (ROC1) (23/09/2025)

Alegerea Presedintelui CA si componenta comitete CA

PREFAB SA (PREH) (23/09/2025)

Rectificare BVC 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (23/09/2025)

Declansarea procedurii de selectie si numire a doi membri ai Directoratului

COMELF S.A. (CMF) (23/09/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014