Banci

Bloomberg: RBS este una din cele opt bănci bănuite de înţelegeri pe piaţa obligaţiunilor

Royal Bank of Scotland Group Plc este una din cele opt mari bănci vizate de o anchetă asupra unei posibile înţelegeri pe piaţa obligaţiunilor, informează Bloomberg citând o sursă din apropierea acestui dosar, potrivit Agerpres.

La începutul acestei luni, Comisia Europeană a acuzat opt mari bănci că s-au înţeles între ele, începând din 2007 şi până în 2012, pentru a diminua concurenţa pe piaţa obligaţiunilor din zona euro. Executivul european nu a dezvăluit atunci niciunul din numele instituţiilor respective.

Detaliile cu privire la implicarea băncii scoţiene şi posibila amendă care ar putea fi decisă la finalul anchetei Comisiei sunt necunoscute, a declarat joi pentru Bloomberg o sursă care a dorit să îşi păstreze anonimatul.

Ancheta Comisiei Europene este o nouă lovitură pentru băncile europene, care au plătit deja amenzi în valoare de miliarde de euro pentru practicile lor incorecte după criza financiară mondială. Anul trecut, RBS a acceptat să plătească o amendă de 4,9 miliarde dolari pentru a pune capăt anchetei demarate de autorităţile SUA pentru că a vândut titluri de valoare garantate cu credite ipotecare (MBS) în perioada 2005-2008.

Potrivit calculelor Bloomberg, începând din 2008 şi până în prezent RBS a plătit amenzi în valoare de aproximativ 17,9 miliarde dolari. Pentru prima dată după criza financiară, RBS a reluat anul trecut plata dividendelor şi are una din cele mai mari rate de capitalizare din Europa. Guvernul de la Londra deţine 62% din acţiunile RBS, dar analizează posibilitatea vânzării unei părţi din această participaţie. 

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

6 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

7 ore ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

8 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

8 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More