Energie

Bogdan Badea, Hidroelectrica: 2018 – probabil cel mai bun an din istorie cu un profit de aproximativ două miliarde de lei (video)

„Trebuie să investim, pentru că mare parte din capacitățile de producție sunt îmbătrânite

 2018 a fost anul în care am funcționat pe o piață liberă liberă complet, iar Hidroelectrica a avut probabil cel mai bun an din istorie, încheiat cu un profit de aproximativ 2 miliarde lei, a spus Bogdan Badea, președinte al Directoratului Hidroelectrica, la Forumului Energiei, organizat de FinancialIntelligence.ro.

Potrivit domniei sale, Hidroelectrica a trecut, de-a lungul timpului prin multe etape: ”Îmi propusesem să nu mai vorbesc despre OUG 114, ci despre ceea ce am făcut și ce vrem să facem mai departe.

Începutul de an ne-a pus într-o situație complicată față de ce vorbeam până acum. Domnul Chirițoiu (n.n. președintele Consiliului Concurenței) vorbea de piață liberă, discriminare. Analizăm și noi aceste lucruri.”

Bogdan Badea a amintit, că înainte de insolvență, Hidroelectrica se târa, pe de o parte jupuită de băieții deștepți din energie, pe de altă parte de investiții făcute fără sens de băieții deștepți din investiții: ”A fost nevoie de un proces dureros, de mult curaj care să transforme Hidroelectrica într-o companie performantă, dintr-un bolnav pe patul de moarte. ”

Conform domnului Badea, conducerea companiei a făcut restructurări, a fost atentă la a cheltui bani inutil și a încercat să vândă energia la prețuri corecte, în condiții de piață.

Acesta a adăugat că este nevoie de investiții, pentru că mare parte din capacitățile de producție sunt îmbătrânite: Ne-am concentrat pe planul de afaceri. Investițiile sunt o prioritate. Trebuie să venim cu noi capacitati de producție”.

Conform lui Bogdan Badea, compania are o bază de active, din care o parte au fost retehnologizate. Acesta a precizat ca lucrurile încep să se limpezească privind greaua moștenire

Anul trecut, sumele cheltuite cu retehnologizarile s-au dublat.

Bogdan Badea a mentionat ca aceste investitii incepute in trecut au reprezentat o frână pentru listarea companiei la Bursă, fiind vorba despre investiții cu venituri mici raportate la o valoare mare de investiție.

Volumul investițional în următorii cinci ani va fi 1,1 mld. Euro, conform președintelui Directoratului Hidroeletrica: “Ar trebui să reanalizăm planul  de afaceri din punct de vedere al impactului. Ne place să credem că este o situație temporară și ne vom întroarce la piața liberă.

Nu pot să concep că ne vom întoarce la o economie centralizată de la un cap la coadă. Sistemul energetic nu mai poate funcționa în 2019-2020 cum a funcționat în anii 90. Actorii vor fi regionali, nu vor mai acționa doar la nivel local. Suntem încă mici comparativ cu actorii din Europa.”

 

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

36 de minute ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

47 de minute ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

o oră ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

o oră ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More