Listarea Hidroelectrica este pe hold, pe fondul pandemiei și al legii care interzice vânzarea participațiilor de stat, a spus Bogdan Badea, CEO Hidroelectrica, la conferința Focus Energetic.
Domnia sa a spus: “Pe listare, am făcut o pregătire intensă în ultimii ani de zile.
Am selectat consultantul juridic internațional, am reușit să semnăm contractul cu equity adviser, care va fi consultantul nostru inclusiv cu consorțiul de listare, pe care urma să îl selectăm. Din punct de vedere intern, făcusem toate pregătirile. Ne doream să ne listăm până la finalul anului. Odată cu apariția pandemiei și legea din Parlament (n.n. de interzicere a vânzării participațiilor de stat), suntem pe hold, așteptăm să se clarifice legislația. Noi suntem pregatiti din punct de vedere tehnic“.
Parlamentarii au votat, recent, o lege prin care se interzice, pentru o perioadă de doi ani, înstrăinarea participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, la bănci, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de participaţie deţinută.