Update articol:

Bogdan Chirițoiu: O potențială achiziție a E.ON Energie Romania (compania de furnizare) de către compania  ungară MVM are nevoie de un aviz de securitate din partea statului român

O potențială achiziție a E.ON Energie Romania ( compania de furnizare) de către compania  ungară MVM are nevoie de un aviz de securitate din partea statului român, a declarat astăzi Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței. 

Domnia sa a explicat: “Energia este o zonă importantă din punct de vedere al securității naționale, deci o asemenea tranzacție are nevoie de avizul de securitate al statului român.

Comisia de examinare a investițiilor trebuie să se uite la tranzacțiile de energie, deci se va uita și la această tranzacție, dacă se va face. Legea noastră se uită și la tranzacții cu companii din afara Uniunii, dar și din interior. Procedural este o mică diferență, dar pe fond nu facem diferență între investițiile din afară și din interiorul UE.

Dacă această comisie identifică probleme, atunci cazul merge mai sus, la CSAT, la analiză

Șeful acestei Comisii este șeful Cancelariei premierului, iar secretariatul este la Consiliul Concurenței”.

Întrebat despre avizul CC în cazul unie astfel de tranzacții, domnul Chirițoiu a spus: “Companiile vor analiza dacă au nevoie de un aviz de concurență. Până acum nu am primit o notificare. Depinde cât de mare e activitatea companiei maghiare în România. Dacă are cifră de afaceri substanțială în România, atunci va trebui să notifice și Autoritatea de Concurență”.

 

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (25/07/2025)

Convocare AGA O & E 03(04).09.2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (25/07/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 28.07.2025 - 27.08.2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.07.2025 - 26.08.2025