Astăzi, ASF a confirmat completarea documentației depuse pentru proiectul CCP.RO – Contrapartea Centrală, o infrastructură-cheie pentru funcționarea piețelor moderne și reducerea riscului de contraparte, a transmis ministrul Energiei Bogdan Ivan.
Ministrul a postat: “Pe scurt, Contrapartea Centrală se interpune între cumpărători și vânzători și, prin mecanisme de compensare și garantare (marje, fonduri de protecție, proceduri de gestionare a situațiilor de neplată), reduce riscul ca una dintre părți să nu își îndeplinească obligațiile. Este un mecanism care poate limita propagarea problemelor între participanți, inclusiv în perioade de volatilitate.
Pentru piața de energie, acest mecanism înseamnă:
- tranzacții mai sigure și mai bine supravegheate
- reducerea efectelor de tip „domino” în perioade de volatilitate (prin diminuarea riscurilor bilaterale de neplată)
- un cadru mai solid pentru dezvoltarea instrumentelor la termen și a instrumentelor derivate la Bursa de Valori București
CCP este o piesă esențială într-o piață care are nevoie de mai multă predictibilitate, disciplină și protecție împotriva volatilității excesive.
Fără acest mecanism, volatilitatea și costul riscului se transmit mai ușor în lanțul comercial și ajung să apese facturile consumatorilor.
Felicitări echipei ASF și tuturor profesioniștilor implicați în acest demers! Prin rigoare și consecvență, se pot construi mecanisme solide pentru stabilitatea pieței din România.”