Update articol:

Boloş, despre posibilitatea depăşirii peste 5% a deficitului bugetar: Este exclusă

Boloş, despre posibilitatea depăşirii peste 5% a deficitului bugetar: Este exclusă
 - poza 1

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat, luni, că “este exclus” ca deficitul bugetar să depăşească 5% din PIB, menţionând că o ţintă de deficit de până în 5%, cu un plan de măsuri fiscale şi un “plan robust pe partea de cheltuieli” ar pune România la adăpost de riscul de suspendare a fondurilor europene.

“O ţintă de deficit până în 5%, cu un plan de măsuri fiscale şi un plan robust pe partea de cheltuieli ne-ar pune la adăpost de riscul cel mai mare pe care îl avem, de suspendare a fondurilor europene”, a afirmat Marcel Boloş, întrebat de unde va reuşi Guvernul să facă rost de bani pentru a se încadra în ţinta de deficit şi pentru a nu pierde fondurile europene.

El a menţionat că sunt mai multe măsuri avute în vedere.

“Sunt mai multe etape de discuţie pe care le avem pe zona de cheltuieli, pe zona de combatere a evaziunii fiscale, pe zona de facilităţi fiscale, pe zona de valorificare a resurselor statului”, a adăugat Marcel Boloş.

Întrebat dacă este posibil ca deficitul să depăşească 5% din PIB, având în vedere că ţinta de deficit este prevăzută la 4,4%, ministrul a răspuns: “Peste 5% este exclus”, potrivit Agerpres.

BVB | Știri BVB
COMPA S. A. (CMP) (12/12/2025)

Proiect de divizare partiala - Incetare

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (12/12/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

JUDETUL BIHOR (BIH27) (12/12/2025)

Plata cupon 30 si rambursare rata principal 30 & calcul rata dobanda pentru cuponul 31